Știința pune sub semnul întrebării ideea „geniului nebun”, o asociere veche dintre creativitate și boala psihică, alimentată de biografiile dramatice ale unor artiști celebri.
De la Vincent van Gogh, care și-a mutilat urechea în timpul unui episod psihotic, la Virginia Woolf, care s-a sinucis pe fondul tulburării bipolare, exemplele au fost adesea folosite pentru a sugera că talentul excepțional vine la pachet cu suferința mintală.
Lista este lungă. Vaslav Nijinsky a fost diagnosticat cu schizofrenie și a trăit decenii în instituții psihiatrice. Sylvia Plath, Kurt Cobain sau Syd Barrett au vorbit despre episoade de psihoză. În alte cazuri, precum Amy Winehouse, Marilyn Monroe sau Ernest Hemingway, au apărut speculații privind tulburări de personalitate. Mai recent, artiști precum Catherine Zeta-Jones, Mariah Carey sau Demi Lovato au discutat public despre diagnostice de tulburare bipolară.
De unde vine legenda artistului chinuit
Rădăcinile acestui mit pot fi urmărite până în Antichitate, iar în Renaștere și în romantism ideea artistului ieșit din comun a fost cultivată deliberat. Unii creatori și-au asumat excentricitatea ca semn al unei inspirații speciale, aproape supranaturale. Edvard Munch descria suferința ca parte inseparabilă a artei sale, iar poeta Edith Sitwell, afectată de depresie, recurgea la gesturi teatrale pentru a-și stimula imaginația.
În anii ’90, un studiu bazat pe analiza a peste o mie de biografii ale unor persoane din domenii creative a părut să confirme această legătură, sugerând o incidență mai mare a tulburărilor psihice severe. Rezultatele au fost însă puse ulterior în context, mai ales în lumina cercetărilor care arată efectele benefice ale activității artistice asupra sănătății mintale.
Viața de artist nu este, în practică, nici idilică, nici uniformă. Deși mulți creatori raportează un nivel ridicat de satisfacție personală, instabilitatea financiară, competiția intensă, presiunea expunerii publice și accesul facil la substanțe pot amplifica vulnerabilitățile psihologice. Un studiu din 1997 a observat că, pe măsură ce faima creștea, unii artiști deveneau mai centrați pe sine, un posibil indiciu al presiunii exercitate de notorietate.
Ce arată, de fapt, studiile despre creativitate și sănătatea mintală
Cercetările genetice adaugă o altă nuanță. Anumite variații genetice, precum cele asociate genei NRG1 sau receptorilor dopaminei, au fost corelate atât cu trăsături creative, cât și cu un risc crescut de psihoză. Corelațiile sunt însă slabe și inegale, insuficiente pentru a susține o relație directă.
Datele la scară largă contrazic ideea unei legături simple. Un studiu suedez amplu, care a analizat parcursul a 1,2 milioane de persoane pe mai mult de patru decenii, a arătat că majoritatea tulburărilor psihice sunt asociate cu o prezență mai scăzută în profesiile creative. Singura excepție modestă a fost tulburarea bipolară, legată de o probabilitate ușor mai mare de a activa în domenii artistice. În schimb, rudele persoanelor cu astfel de diagnostice erau mai des implicate în activități creative.
Concluzia cercetărilor este una de echilibru. Pot exista mecanisme comune între creativitate și anumite vulnerabilități psihice, dar relația este complexă și departe de clișeul „geniului nebun”. În locul romantizării suferinței, tot mai multe studii indică rolul artei ca instrument de sprijin pentru sănătatea mintală, accesibil nu doar artiștilor consacrați, ci oricui.
Comentează