STB va introduce automate de plată în locul casierilor: Ce se va întâmpla cu angajații de la centrele de vânzare

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 13-04-2023

Actualizat: 13-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Primăria Capitalei

Societatea de Transport București se pregătește să renunțe la cea mai mare parte a centrelor de vânzare a biletelor, acestea urmând să fie comercializate în câteva mii de puncte automate, deja existente, unde se achiziționează cartele de telefonie mobilă sau se pot plăti facturi. Informația a fost dezvăluită în exclusivitate de directorul general al companiei, Adrian Criț, într-un interviu acordat pentru Mainnews.ro.

Finanțată în cea mai mare parte din bugetul Primăriei Capitalei, Societatea de Transport București este practic obligată sa facă economii pentru a se menține pe linia de plutire. O soluție în acest sens, consideră directorul Adrian Criț, este desființarea majorității centrelor de vânzare, în condițiile în care deja 10% dintre vânzări sunt efectuate prin intermediul aplicației 24Pay. În plus, călătorii vor putea achiziționa titluri de călătorie de la punctele automate de plată, amplasate deja în mai toate zonele orașului.

Ce se va întâmpla cu vânzătorii

Adrian Criț a precizat că, în zonele cele mai importante, vor fi menținute câteva centre de vânzare cu interacțiune umană, care vor avea rol și de informare. Directorul promite că vânzătorii nu vor fi disponibilizați, aceștia urmând să fie transformați în controlori.

"În ultima perioadă noi am externalizat anumite servicii, cum ar fi cele legate de curățenia în vehicule. Sunt discuții referitoare la anumite activități unde noi suntem deficitari pe componenta calitativă. Numărul de angajați a scăzut cu 1.400 în ultimii doi ani, luând în considerare că anumite activități nu mai sunt efectuate în cadrul STB. Odată cu digitalizarea nu am mai angajat alte persoane, după ieșirea unor angajați la pensie. Am redus numărul de centre de vânzare. Un nou proiect presupune că vom avea câteva mii de centre de vânzare automate.

Pe modelul acelor centre care vând cartele de telefon. Acestea vor fi integrate cu sistemul automat de taxare de care noi dispunem. Sunt patru companii la nivel municipal care au o rețea de câteva mii de centre. Acestea vor fi integrate cu sistemul nostru.

Noi digitalizăm tot ceea ce înseamnă componentă de vânzare. O parte dintre angajați vor rămâne în centrele care vor rămâne. Sunt anumite puncte cheie în oraș unde este nevoie de interacțiunea umană. Acele centre vor asigura, pe lângă componenta de vânzare, și componenta de informare a călătorilor. Pe de altă parte, în ultimii doi ani s-au adus modificări substanțiale în zona de vânzare. Avem aplicația 24Pay, care este din ce în ce mai utilizată și care deja asigură circa 10% din volumul total de vânzări. Avem aplicația de plată prin SMS, avem aplicația YouthTB, care sprijină elevii și studenții, avem aplicația online și suntem deschiși în continuare către noile tehnologii. Cert este că, în măsura în care vom fi nevoiți să reducem numărul de posturi ca urmare a transformării digitale, acele persoane vor fi distribuite acolo unde este nevoie în companie. Mă refer în principal la partea de control, care este deficitară. Angajații nu ar schimba direcția, dar ar face o activitate care ar aduce beneficii mai mari. Astfel s-ar putea monitoriza mai bine starea de igienă, respectiv s-ar monitoriza mai bine călătorii care circulă fraudulos.

Deja suntem în proces de migrare, avem niște contracte semnate, acum așteptăm implementarea. Suntem în perioada de dezvoltare. Trebuie făcută o interfață între acele automate și sistemul nostru automat de taxare. Această interfață o face fiecare dintre proprietarii acelor sisteme de vânzare.

Costurile cu vânzarea titlurilor de călători sunt în jur de 24% din totalul vânzărilor directe. Prin digitalizare ne vom duce la maxim 5%. Ne gândim la angajații noștri. Vrem să dăm o altă față centrelor de vânzare. Noi nu vrem să mai funcționăm în acele spații", a spus directorul general al STB.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri