Gruparea extremistă Statul Islamic a ameninţat luni că se va răzbuna după atacul de vineri de la două moschei din Noua Zeelandă, soldat cu 50 de morţi, relatează DPA preluată de Agerpres.
"Scenele de crimă de la două moschei din Noua Zeelandă îi vor trezi pe jihadiştii în adormire şi îi vor motiva pe susţinătorii califatului să se răzbune", a transmis un purtător de cuvânt al grupării teroriste într-o înregistrare audio de 44 de minute postată pe platforma media Nashir News.
Purtătorul de cuvânt, identificat ca Abul Hassan al-Muhajir, a spus de asemenea despre victoria declarată de către SUA asupra militanţilor Statului Islamic în Siria că este "falsă şi lipsită de fundament" şi a promis răzbunare pentru cei care au fost asediaţi şi apoi evacuaţi din satul Baghuz, ultima porţiune de teritoriu controlată de grupare în estul Siriei.
"Credeţi că scenele cu evacuarea celor săraci care au părăsit asediul morţii la Baghuz vor afecta moralul armatei şi susţinătorilor califatului? Nu, dar aşteptaţi-vă la o mare de sânge", a mai spus el.
Gruparea Statul Islamic a fost alungată din aproape întregul teritoriu pe care îl ocupase din 2014 în Siria şi Irak.
Statul Islamic ameniță cu răzbunarea după masacrul dim Noua Zeelandă
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

76
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
76

281
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
281

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

251
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
251

255
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
255

2.085
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.085

1.095
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.095

1.339
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.339

1.393
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.393

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.615
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.615

101
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
101

3.606
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.606

















Comentează