Membri ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) au executat cel puţin 46 de membri ai unui trib sunnit care a întors armele împotriva SI, din provincia Al-Anbar, în vestul Irakului, a declarat miercuri un lider local şi un medic.
Bărbaţii, din tribul Albounimer, au fost executaţi cu focuri de armă la nord de oraşul Hit, un sector cucerit săptămâna trecută de gruparea jihadistă SI, care controlează deja o mare parte a provinciei Al-Anbar, a precizat responsabilul local sub rezerva anonimatului.
Un medic de la spitalul din Hit a confirmat bilanţul.
Un colonel de poliţie şi un lider al miliţiilor Sahwa, care luptă împotriva SI, au confirmat de asemenea execuţiile, precizând că acestea au avut loc miercuri.
Fotografii blurate, despre care se consideră că ar fi fost făcute imediat după execuţiile publice, circulă pe Twitter, însă ele nu au putut fi autentificate. În una din ele, peste 30 de bărbaţi, în haine civile, sunt întinşi în mijlocul unei străzi acoperite cu sânge, sub ochii copiilor şi tinerilor. Victimele sunt desculţe, multe dintre ele legate la ochi şi la mâini.
Statul Islamic nu a revendicat aceste execuţii, însă gruparea, care a lansat la 9 iunie o ofensivă în Irak şi a cucerit de atunci teritorii întinse, a capturat şi executat sute de membri ai forţelor de ordine, scrie agerpres.
Statul Islamic a executat 46 de persoane în Irak
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

0
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
0

650
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
650

11
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
11

1.931
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
1.931

12
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
12

1.991
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
1.991

3.458
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
3.458

94
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
94

2.012
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
2.012

3.712
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
3.712

3.235
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
3.235

1.005
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.005

140
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
140

















Comentează