Statul american Florida a interzis şcolilor şi firmelor să le ceară angajaţilor să se vaccineze împotriva COVID-19, şi a iniţiat posibila retragere din agenţia federală de protecţie la locurile de muncă, transmite vineri Reuters, potrivit Agerpres.
Guvernatorul Ron DeSantis, un republican din aripa de dreapta, văzut ca un potenţial candidat la preşedinţia SUA, a semnat joi pachetul de reglementări adoptat de legislativul din Florida.
'Ne asigurăm că oamenii au dreptul să-şi câştige existenţa, oamenii au dreptul să fie protejaţi la locul lor de muncă şi părinţii sunt protejaţi spre a putea hotărî cum sunt crescuţi copiii lor', a spus DeSantis.
Într-un anunţ ulterior pe Twitter despre semnarea noilor legi, guvernatorul s-a referit la 'statul liber Florida'.
Noua lege a atras imediat condamnări din partea unor oficiali din sănătate şi a unor lideri democraţi. 'Oare ce ar putea să meargă rău ...', a scris guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, pe Twitter.
Pachetul de reglementări a fost adoptat într-o sesiune specială de trei zile a legislativului din Florida, dominat de republicani şi convocat de DeSantis cu scopul de a împiedica obligativitatea vaccinării impusă de guvernul federal.
Noile legi le permit angajatorilor să le ceară angajaţilor să se vaccineze, dar le şi impun acestora să le permită oamenilor să refuze din motive religioase, medicale sau de altă natură. Persoanele care au avut COVID-19 vor fi exceptate.
Angajatorii care refuză să permită exceptările pot primi amenzi de până la 50.000 de dolari.
Totodată, noile reglementări le interzic entităţilor guvernamentale să le ceară angajaţilor să se vaccineze.
Autorităţile şcolare districtuale nu le pot cere profesorilor sau elevilor să se vaccineze sau poarte mască, iar elevilor care au venit în contact cu persoane infectate să intre în carantină.
Pe de altă parte, legislativul Floridei a cerut ca biroul guvernatorului să elaboreze un plan de înfiinţare a unei agenţii proprii de protecţie a lucrătorilor, care să înlocuiască autoritatea Administraţiei federale pentru sănătate şi siguranţă ocupaţională.
Florida este unul din cele şapte state conservatoare care au dat în judecată agenţia federală pentru a o opri să impună obligativitatea vaccinării decisă de administraţia Biden.
În jur de 61.000 de persoane au murit de COVID-19 în Florida, al treilea cel mai populat stat american, însă în ultimele săptămâni numărul cazurilor noi de infectare a scăzut considerabil după creşterea din vară.
Statul american Florida alege libertatea: Angajatorii NU au voie să le ceară angajaților să se vaccineze
București
-1°C
Articole Similare

101
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
101

792
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
792

1.820
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
1.820

3.160
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.160

2.417
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.417

933
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
933

5.647
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
5.647

8.359
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
8.359

3.517
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.517

7.198
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.198

5.170
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.170

7.243
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
7.243

3.753
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
3.753

















Comentează