Statele Unite s-au declarat sâmbătă "profund tulburate" de promulgarea de către preşedintele rus Vladimir Putin a unei legi ce permite autorităţilor ruse să interzică organizaţiile non-guvernamentale străine considerate "indezirabile", relatează AFP.
"Ne temem că această nouă legislaţie va restricţiona în continuare activitatea societăţii civile în Rusia", a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Marie Harf.
Kremlinul a reamintit sâmbătă că legea "prevede că activitatea unei organizaţii non-guvernamentale străine sau internaţionale, reprezentând o ameninţare la adresa fundamentelor constituţionale ale Federaţiei Ruse, a capacităţii de apărare a ţării sau siguranţei guvernului, poate fi considerată indezirabilă".
Legea a fost prezentată de susţinătorii ei drept "o măsură preventivă" necesară după impunerea, anul trecut, de către Occident a unor sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei din cauza crizei ucrainene. Textul oferă autorităţilor ruse posibilitatea să interzică ONG-urile străine în cauză şi să-i urmărească în justiţie pe angajaţii acestora, ei riscând până la şase ani de închisoare sau interdicţia de intrare pe teritoriul rus. Legea permite inclusiv blocarea conturilor bancare ale organizaţiilor vizate.
Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului au condamnat proiectul de lege, calificat de Amnesty International drept "ultimul capitol din represiunea fără precedent împotriva organizaţiilor neguvernamentale".
Potrivit Departamentului de Stat, această nouă dispoziţie "este un exemplu suplimentar al represiunii în creştere din partea guvernului rus contra vocilor independente, precum şi al măsurilor sale intenţionate pentru a izola poporul rus de restul lumii".AGERPRES
Statele Unite sunt "profund tulburate" de legea asupra ONG-urilor străine "indezirabile" în Rusia
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

484
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
484

907
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
907

1.429
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.429

984
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
984

1.631
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.631

569
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
569

2.914
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.914

1.273
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.273

1.300
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.300

954
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
954

1.751
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.751

127
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
127

2.683
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.683
















Comentează