Departamentul de Stat american revizuieşte în prezent constatarea fostului guvern conform căreia China se face vinovată de genocid prin reprimarea uigurilor din provincia Xinjiang, pentru a asigura menţinerea deciziei din mandatul fostului preşedinte Donald Trump, transmite Reuters.
Linda Thomas-Greenfield, desemnată de preşedintele Joe Biden ca ambasadoare la ONU, a fost audiată miercuri în comisia pentru afaceri externe a Senatului. Ea a explicat că revizuirea este necesară deoarece sub administraţia Trump "nu au fost urmate toate procedurile". "Se urmăreşte asigurarea urmării acestora pentru a garanta că se menţine desemnarea" practicilor chineze drept genocid.
Fostul secretar de stat Mike Pompeo a luat decizia săptămâna trecută, cu numai o zi înainte de începerea mandatului prezidenţial al lui Biden. El a susţinut că genocidul împotriva minorităţii uigure, formate mai ales din musulmani, din nord-vestul Chinei a fost constatat "după examinarea atentă a faptelor disponibile" şi a acuzat Partidul Comunist Chinez de crime împotriva umanităţii comise cel puţin din martie 2017.
China a fost condamnată în întreaga lume pentru aşa-numitele "centre de formare vocaţională" din Xinjiang, care oficial au menirea de a elimina extremismul, dar sunt considerate de mulţi lagăre de reeducare. Beijingul a respins acuzaţiile privind abuzurile.
Congresul Statelor Unite a adoptat în 27 decembrie o lege prin care obliga guvernul de la Washington să stabilească în termen de 90 de zile dacă China a comis crime împotriva umanităţii sau genocid.
Noul secretar de stat american, Anthony Blinken, a declarat comisiei pentru afaceri externe a Senatului, la audierile de săptămâna trecută pentru confirmarea pe post, că a fost de acord cu declaraţia predecesorului său privind genocidul.
Ambasada chineză la Washington a reacţionat la anunţul lui Pompeo afirmând că "aşa-numitul genocid din Xinjiang este pur şi simplu o minciună. Este o farsă utilizată pentru a discredita China" şi a respins declaraţia ca pe un "amestec grosolan în afacerile interne ale Chinei".
Statele Unite revizuiesc decizia privind genocidul din provincia chineză Xinjiang
București
8°C
Articole Similare

21
Donald Trump intervine pentru protejarea unui meci al armatei SUA în grila TV
21

287
VIDEO Provocare grea pentru Justin Timberlake: Să meargă în linie dreaptă - Imaginile cu artistul prins beat la volan au fost publicate
287

2.445
Trump lansează una dintre cele mai teribile amenințări la adresa Iranului: ce va face dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă în 48 de ore
2.445

40
India anunță că poate acoperi cererea mare de electricitate din vară, în pofida crizei gazelor din Orientul Mijlociu
40

730
Fenomenul Flightradar24: de ce a devenit urmărirea avioanelor online o pasiune globală
730

580
Beznă totală în Cuba: situația energetică a țării devine din ce în ce mai disperată
580

373
Liderul armatei israeliene aprobă atacuri 'pe toate fronturile', după loviturile iraniene asupra oraşelor Dimona și Arad
373

3.525
Un expert israelian dezvăluie ce ne arată atacul iranian asupra orașului Dimona
3.525

836
Elveția o lasă mai moale cu neutralitatea: ce investiții masive face în domeniul apărării și de cine se teme
836

1.626
Schimbare bruscă de atitudine: Berlinul nu mai susține cazul Israelului împotriva acuzațiilor de genocid în Fâșia Gaza
1.626

1.571
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au respins cel mai mare atac mecanizat
1.571

256
Dependența de angajații străini a devenit inevitabilă în Bulgaria, în sectorul turismului
256

2.467
Irakul declară forţă majoră: oprește producția de țiței pentru că nu mai are spațiu să-l depoziteze
2.467
















Comentează