Departamentul de Stat de la Washington a cerut sâmbătă eliberarea ziaristului azer de opoziţie Afgan Muhtarli, răpit din Georgia, repatriat cu forţa şi închis săptămâna aceasta în Azerbaidjan, informează AFP preluat de agerpres.
Heather Nauert, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei SUA, a exprimat preocuparea atât faţă de situaţia lui Muhtarli, arestat în 30 mai, cât şi a vicepreşedintelui Frontului Popular din Azerbaidjan, Gozal Bayramli, arestat pe 25 mai.
"Cerem guvernului azer să îi elibereze pe toţi cei închişi pentru exercitarea libertăţilor lor fundamentale, în virtutea angajamentelor internaţionale şi faţă de OSCE", a comunicat Departamentul de Stat american.
Afgan Muhtarli, în vârstă de 43 de ani, refugiat în Georgia din 2015, a fost răpit şi repatriat forţat, a anunţat miercuri avocatul său, citat de AFP. Ziaristul lucra la o anchetă asupra preşedintelui Azerbaidjanului, Ilham Aliev. Soţia ziaristului a anunţat marţi dispariţia acestuia de la Tbilisi, a precizat avocatul, care a adăugat că Muhtarli a fost răpit de mai mulţi bărbaţi în ţinută civilă, care vorbeau în georgiană, a fost bătut şi apoi predat forţelor de securitate azere.
Ulterior, Muhtarli a fost dus în Azerbaidjan, unde a fost inculpat pentru tentativa de a introduce ilegal în ţară 10.000 de euro. Avocatul său suţine că este o înscenare.
Procurorii azeri au afirmat că ziaristul a fost reţinut la graniţă, pe care încerca să o treacă fraudulos, iar asupra sa au fost găsite bancnotele euro. O instanţă din Baku a decis arestarea preventivă a lui Muhtarli timp de trei luni, până la începerea procesului.
Statele Unite cer Azerbaidjanului eliberarea unui ziarist răpit din Georgia
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

3.358
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
3.358

126
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
126

94
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
94

116
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
116

5.480
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
5.480

56
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
56

156
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
156

2.222
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
2.222

30
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
30

112
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
112

2.455
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.455

1.687
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.687

3.294
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
3.294
















Comentează