Statele Unite au cerut luni Turciei să-l elibereze pe filantropul proeminent şi omul de afaceri Osman Kavala, aflat deja în închisoare de 1.000 de zile, informează marţi dpa preluat de agerpres.
Kavala se află în spatele gratiilor fără a fi fost condamnat pentru nicio crimă, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Cale Brown.
"Statele Unite subliniază importanţa respectării obligaţiilor şi angajamentelor internaţionale", a mai spus Brown.
"Cerem Turciei să îşi respecte propriul angajament faţă de justiţie şi statul de drept şi să-l elibereze pe Osman Kavala din detenţie, urmărind o rezoluţie justă, transparentă şi rapidă a cazului său", a adăugat el.
Kavala este directorul organizaţiei non-profit de arte Anadolu Kultur. SUA şi-au exprimat anterior îngrijorarea cu privire la arestarea şi punerea sa sub acuzare. Grupurile pentru drepturile omului susţin că acuzaţiile împotriva lui Kavala sunt motivate politic.
Filantropul în vârstă de 62 de ani a fost acuzat anterior că a încercat să răstoarne guvernul turc în timpul protestelor în legătură cu parcul Gezi din Istanbul în 2013, dar un tribunal l-a achitat în februarie. El a fost arestat din nou la doar câteva ore după achitarea sa, ca parte a unei noi anchete privind acuzaţii de spionaj legate de lovitura de stat eşuată ce a avut ca scop răsturnarea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în 2016.
Kavala este acum deţinut în închisoarea de maximă securitate Silivri din afara Istanbulului.
Turcia a încarcerat mii de persoane, inclusiv jurnalişti, în urma puciului eşuat din 2016.
Statele Unite cer Ankarei să-l elibereze pe filantropul Osman Kavala
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

396
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
396

799
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
799

58
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
58

748
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
748

2.950
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.950

2.836
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.836

5.459
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.459

2.088
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.088

3.830
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.830

15.914
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.914

4.004
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.004

77
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
77

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75
















Comentează