Statele membre ale Uniunii Europene au căzut joi de acord asupra unei reforme a sistemului de management al traficului aerian, în ideea de a reduce emisiile poluante ale sectorului aeronautic, de a diminua costurile pentru companiile aeriene şi a îmbunătăţi siguranţa, informează Reuters, citat de agerpres.
Reforma, cunoscută sub denumirea Cer unic european (SES), include mai multe iniţiative precum extinderea rolului autorităţii de reglementare Eurocontrol în coordonarea şi optimizarea fluxurilor de trafic aerian.
Comisia Europeană a sugerat o astfel de reformă încă din luna septembrie a anului trecut, subliniind că emisiile de CO2 ale sectorului aviaţiei ar putea fi reduse cu până la 10% prin introducerea unor rute de zbor mai directe şi diminuarea întârzierilor din cauza spaţiului aerian congestionat.
În plus, un sistem mai eficient ar putea duce la creşterea capacităţii zborurilor şi ar ajuta o industrie aeronautică ce a fost grav lovită de declinul călătoriilor cu avionul în contextul pandemiei COVID-19.
"Niciun alt sector nu a suferit mai mult de pe urma crizei provocate de COVID-19 decât sectorul aviaţiei. Prin urmare, este crucial ca reformele să se bazeze pe o analiză aprofundată şi să nu ducă la creşterea costurilor pentru companiile aeriene, pentru furnizorii de servicii de navigaţie aeriană sau pentru alte părţi interesate", a declarat ministrul infrastructurii şi locuinţelor din Portugalia, Pedro Nuno Santos.
La întâlnirea care a avut loc la Luxemburg, prima lor reuniune de după luna decembrie 2019, miniştrii europeni ai Transporturilor au decis că statele membre vor avea opţiunea de a institui tarife variabile pentru a încuraja o ofertă de zboruri eficientă şi pentru a îmbunătăţi performanţa de mediu.
Acordul convenit joi permite preşedinţiei portugheze a Consiliului European să demareze discuţii cu Parlamentul European cu privire la textul final.
Comisia a lansat în 1999 iniţiativa Cerul unic european pentru a îmbunătăţi performanţa managementului traficului aerian şi a serviciilor de navigaţie aeriană printr-o mai bună integrare a spaţiului aerian european. Ultima iniţiativă legislativă majoră din cadrul SES, şi anume SES 2, a fost încheiată în 2009.
Actuala propunere modificată datând din septembrie 2020 vine ca urmare a unei actualizări intermediare a normelor SES, denumită SES 2+, care a fost propusă de Comisie în 2013, dar nu a fost niciodată finalizată pentru că Marea Britanie şi Spania nu au ajuns la un acord cu privire la aeroportul din Gibraltar.
Statele membre ale Uniunii Europene au căzut joi de acord asupra unei reforme a sistemului de management al traficului aerian
București
4°C
Articole Similare

401
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
401

934
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
934

1.561
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.561

101
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
101

2.532
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.532

5.201
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
5.201

67
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
67

131
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
131

68
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
68

175
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
175

100
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
100

454
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
454

41
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
41
















Comentează