Guvernele din Uniunea Europeană nu au reuşit să ajungă duminică la o înţelegere în privinţa unui embargou asupra petrolului rusesc, dar negocierile vor continua luni dimineaţă, în contextul în care statele membre încearcă să pregătească un acord la timp pentru summitul UE de luni după-amiază, a spus un oficial al UE, potrivit Reuters, potrivit Agerpres.
Propunerea aflată acum în discuţie printre ţările din UE prevede o interdicţie asupra petrolului rusesc livrat Uniunii Europene pe mare până la finalului anului, dar include şi o excepţie pentru petrolul transportat prin conducta rusească Druzhba, care livrează combustibil Ungariei, Slovaciei şi Cehiei.
Statele din UE nu au ajuns încă la un acord privind embargoul asupra petrolului rusesc; discuţiile continuă luni
București
0°C
Articole Similare

173
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
173

18
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
18

210
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
210

241
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
241

1.999
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.999

1.073
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.073

1.319
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.319

1.344
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.344

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.596
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.596

99
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
99

3.579
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.579

4.226
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.226

















Comentează