Start-up-ul românesc Flip.ro, specializat în comercializarea de electronice recondiţionate, a atras retailerul online eMag în acţionariat, care a preluat participaţia acţionarilor minoritari şi investeşte suplimentar 1,5 milioane de euro în dezvoltarea companiei, alături de fondatori, care păstrează 57,74% din acţiuni.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES, odată cu definitivarea acestui proces, Flip ţinteşte poziţia de lider în Europa Centrală şi de Est pe piaţa produselor recondiţionate.
Lansată în decembrie 2019 de trei antreprenori tineri, George Moroianu (24 de ani), Alin Luca (27 de ani) şi Alex Burghelia (23 ani), Flip cumpără, verifică şi vinde telefoane recondiţionate. Cei trei păstrează 57,74% din acţiuni şi vor dezvolta accelerat platforma în perioada următoare.
"eMAG susţine economia circulară de peste 10 ani prin programul de produse resigilate şi nu întâmplător prima investiţie a eMAG Ventures este direcţionată către un marketplace din această zonă. Pe lângă finanţare, Flip va beneficia de expertiza eMAG de accelerare a afacerilor prin tehnologie, know-how operaţional şi scalare rapidă a business-ului la nivel internaţional. eMAG Ventures este un program de investiţii pentru companii de tehnologie care aduc inovaţii în produse şi servicii adresate direct sau indirect clienţilor finali. Dincolo de finanţare, eMAG le va oferi companiilor selectate know-how-ul acumulat pe parcursul a 20 ani de experienţă în cel mai dinamic sector tech al momentului, stimulând economia digitală. Astfel, business-urile selectate vor beneficia de expertiza de accelerare a afacerilor şi extindere internaţională, dobândită în urma dezvoltării unor proiecte majore, cum este eMAG Marketplace, şi a unor companii care au crescut rapid în ultimii ani precum Sameday, Fashion Days, tazz sau Zitec", se menţionează în comunicat.
Înfiinţată în noiembrie 2019, Flip şi-a propus să revoluţioneze modul în care vindem şi cumpărăm electronice recondiţionate şi second hand online. Flip este primul marketplace de produse recomercializate care oferă condiţii de vânzare asemănătoare produselor noi: drept de retur în 14 zile şi garanţie 12 luni. Flip a ajuns la 50.000 de clienţi în mai puţin de doi ani şi a vândut primul smartphone în decembrie 2019.
La finele anului trecut, compania a atins o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro şi are o echipă cu până la 50 de angajaţi, în momentul de faţă. Fondatorii estimează o cifră de afaceri de 14 milioane de euro, în 2021, şi o majorare a echipei la peste o sută de angajaţi, până la jumătatea anului 2022.
Companie românească fondată în anul 2001, eMAG a devenit un lider regional, ce a exportat cu succes modelul de business în Bulgaria şi Ungaria. Clienţii beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox şi livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius, prin care clienţii beneficiază de livrare gratuită şi rapidă, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanţare în rate prin eCredit şi aplicaţia de mobil.
Start-up-ul românesc Flip.ro a atras retailerul online eMag în acţionariat, care va investii 1,5 milioane de euro
Explorează subiectul
Articole Similare

881
Atlassib, în pragul închiderii? Patronul Ilie Carabulea: 'Azi și mâine pleacă mașinile, dar știu eu ce va fi săptămâna viitoare?'
881

29
Bogdan Ivan: Proiectul Cerna–Motru–Tismana va aduce anual 13,6 GWh în sistemul energetic
29

6.673
Decizie dură a unui colos bancar: dispar peste 100 de sucursale, lovind direct în milioane de clienți
6.673

18
Mattel lansează o nouă gamă de păpuși inspirate din „KPop Demon Hunters”
18

42
Guvernul britanic anunță un pachet de sprijin pentru puburi și săli de muzică live
42

18.513
Un gigant dispare complet din România: Au vândut toate magazinele și începe un amplu proces de trecere către noul proprietar
18.513

4.961
Europa demarează Operațiunea ”Marea rupere”: Proiectul gigant care va reduce dependența de SUA
4.961

3.474
O nouă hidrocentrală prinde contur în România: Proiectul este realizat în proporție de 90%
3.474

3.083
Șeful companiei care gestionează combinatul Liberty Galați cere intervenția urgentă a lui Ilie Bolojan: Salariile nu s-au mai plătit din octombrie
3.083

62
Tutunul de mestecat și de priză intră 'la regim de țigară': Accize, timbre și control fiscal mai strict
62

2.806
Putin cunoaște marea slăbiciune a Europei, fapt pentru care pregătește o momeală atractivă
2.806

494
Ce se întâmplă cu piața cripto în 2026: prognozele explozive ale Bitget și Binance - pericolele care pândesc investitorii
494

2.456
Istoria trage un semnal de alarmă pentru guvernul Bolojan: măsurile dure de austeritate vin la pachet cu un impact catastrofal asupra populației
2.456

















Comentează