Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură adoptată de România în valoare de 1,6 miliarde de euro pentru înfiinţarea Băncii Române de Investiţii şi Dezvoltare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, dat publicităţii marţi.
Banca urmăreşte să sprijine dezvoltarea economică şi socială, competitivitatea, inovarea şi creşterea economică în întreaga economie a României.
România a notificat Comisiei planurile sale de înfiinţare a unei bănci naţionale de dezvoltare cu un capital iniţial de până la 1,6 miliarde de euro (7,9 miliarde lei). Banca va fi înfiinţată ca entitate deţinută integral de stat, cu Ministerul Finanţelor drept acţionar; aceasta îşi va desfăşura activitatea sub supravegherea Băncii Naţionale a României.
Ajutorul se acordă sub forma unei injecţii de capital de până la 608 milioane de euro, din care se estimează că 10 milioane de euro vor fi primite în 2024 în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), unui grant în valoare de 1,4 milioane de euro şi unor garanţii de stat în valoare de 992 de milioane de euro.
Banca va avea sarcina de a remedia disfuncţionalităţile pieţei şi de a sprijini dezvoltarea economică şi oportunităţile de investiţii. Aceasta va interveni pentru a asigura accesul la finanţare în domeniile în care nu există suficientă disponibilitate pe piaţă, axându-se pe furnizarea de finanţare întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv microîntreprinderilor şi start-up-urilor. Banca poate sprijini, de asemenea, proiecte de infrastructură care vizează îmbunătăţirea productivităţii în economia României, întrucât aceste proiecte necesită, de regulă, o finanţare pe termen lung care este dificil de asigurat pe piaţă.
Banca poate, de asemenea, să recurgă la finanţarea furnizată în cadrul instrumentelor financiare ale UE, cum ar fi programul InvestEU, canalizând finanţarea respectivă către întreprinderile şi proiectele eligibile. Astfel, banca va sprijini investiţiile de importanţă strategică pentru Uniunea Europeană.
Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite ca ajutoarele de stat să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi economice sau a anumitor regiuni economice.
Comisia a constatat că măsura facilitează dezvoltarea anumitor activităţi economice într-o varietate de sectoare care se confruntă cu dificultăţi în obţinerea unui nivel suficient de finanţare de pe piaţă şi că măsura este necesară şi adecvată pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare pentru întreprinderile care întâmpină dificultăţi în obţinerea unui nivel suficient de finanţare de pe piaţă. Măsura este, de asemenea, proporţională, deoarece activităţile desfăşurate de bancă vor viza efectiv disfuncţionalităţile pieţei, iar cuantumul finanţării primite este proporţional cu atingerea obiectivelor vizate.
În plus, măsura dispune de suficiente garanţii pentru a evita efectele negative nejustificate asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale în UE. În special, activităţile de finanţare ale băncii vor face obiectul unor măsuri menite să garanteze că investitorii privaţi nu sunt excluşi, în cazul în care aceştia sunt dispuşi să ofere finanţare întreprinderilor. Mai mult, dat fiind că sfera disfuncţionalităţilor pieţei poate evolua, Comisia a aprobat activităţile băncii pentru o perioadă determinată, şi anume până la sfârşitul anului 2029. Orice prelungire suplimentară va trebui să fie notificată Comisiei în vederea aprobării.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să acorde ajutoare băncilor naţionale de promovare în cazul în care acestea furnizează finanţare în domenii în care disfuncţionalităţile pieţei determină o ofertă slabă de finanţare din partea operatorilor privaţi sau în domenii în care piaţa privată nu ar furniza o astfel de finanţare pe cont propriu.
Toate investiţiile şi reformele care implică ajutoare de stat, inclusiv cele incluse în planurile naţionale de rezilienţă şi redresare prezentate în contextul MRR, trebuie notificate Comisiei spre aprobare prealabilă, cu excepţia cazului în care acestea fac obiectul uneia dintre normele de exceptare pe categorii a ajutoarelor de stat.
Comisia evaluează cu prioritate măsurile care fac parte din planurile naţionale de redresare prezentate în contextul MRR şi a oferit orientări şi sprijin statelor membre în etapele pregătitoare ale planurilor naţionale, pentru a facilita implementarea rapidă a MRR. În acelaşi timp, Comisia se asigură, în decizia sa, că normele aplicabile privind ajutoarele de stat sunt respectate, pentru a menţine condiţiile de concurenţă echitabile pe piaţa unică şi pentru a se asigura că fondurile MRR sunt utilizate într-un mod menit să reducă la minimum denaturările concurenţei şi să nu excludă investiţiile private.
Start pentru o nouă bancă de stat în România. Comisia Europeană a dat undă verde
Explorează subiectul
Articole Similare

125
Delicii de post cu mucegai, mizerie și produse recongelate: ANPC nu a mai stat pe gânduri și a dat amenzi de 360.000 de lei
125

876
Cât de mult va crește euro în 2026: Analiștii anticipează un an greu pentru români
876

244
Amenzi mai mari pentru șoferi în 2026. Punctul de amendă va crește odată cu salariul minim
244

1.495
Radu Miruță își cere scuze după ce a folosit expresia „țigan”
1.495

1.712
UE dă Ucrainei 90 de miliarde de euro, cu șanse mici să-i mai recupereze! Kievul: „De facto împrumut nerambursabil" / Trei țări nu dau nimic
1.712

743
România a depus a patra cerere de plată PNRR: Sunt 62 de ţinte şi jaloane exclusiv din componenta de bani nerambursabili
743

296
Complexul Lia Manoliu va fi modernizat. Investiții de 100 de milioane de lei
296

84
Noul Terminal al Aeroportului Internațional Craiova a devenit complet operational
84

4.220
Peste 3.700 de angajați din Arad vor fi concediați de sărbători: Compania mai are sedii în încă trei orașe
4.220

1.738
Apare o nouă taxă în Capitală: cine e vizat?
1.738

66
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: „Asta înseamnă banii europeni: modernizează România!”
66

78
Realizarea studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu începe din 19 ianuarie 2026
78

4.131
FOTO Fix înainte de Crăciun se deschide o nouă autostradă în România, de 50 de km: se mai montează doar ultimele elemente de siguranță
4.131

















Comentează