Avioanele au fost ţinute la sol în Coreea de Sud şi mai multe avertizări au fost emise miercuri în toată peninsula din cauza sosirii iminente a taifunului Maysak, care ar putea fi cel mai puternic astfel de eveniment care loveşte zona în ultimii ani, informează AFP potrivit Agerpres.
Peste 300 de zboruri interne au fost anulate în Coreea de Sud, în timp ce furtuna era localizată la sud de peninsulă, însoţită de vânt care sufla cu viteze de 162 km/h.
Premierul sud-coreean Chung Sye-kyun a declarat că acest taifun ar putea fi la fel de puternic ca Maemi, care a provocat moartea a 131 de persoane în 2003 şi pagube materiale estimate la 4.000 de miliarde de woni (2,8 miliarde de euro).
"Suntem deosebit de îngrijoraţi", a adăugat premierul.
Potrivit prognozelor, Maysak ar urma să atingă zona de uscat miercuri seara, la vest de Busan (sud), înainte de a urma o traiectorie nordică de-a lungul coastei de est a Coreei de Sud şi de a-şi continua cursul în Marea Japoniei, sau Marea de Est după numele coreean.
Este aşteptat ca taifunul să lovească ulterior nord-estul Coreei de Nord.
''Vântul s-ar putea înteţi'' miercuri seară şi joi, a transmis agenţia de meteorologie din Coreea de Sud, care prognozează peste 400 de milimetri de precipitaţii sub formă de ploaie.
Dezastrele naturale provoacă în general mai multe daune în Coreea de Nord decât în Coreea de Sud, îndeosebi din cauza fragilităţii infrastructurii nord-coreene. Ţara este, de asemenea, foarte vulnerabilă la riscul de inundaţii din cauza defrişărilor.
Conform media din Coreea de Nord, autorităţile au luat ''măsuri urgente'' pentru a minimiza daunele.
"Ploi abundente şi vânt susţinut sunt aşteptate în mai multe zone ale RPDC", a semnalat agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA.
Maysak este al doilea taifun din această săptămână din peninsulă.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat săptămâna trecută o regiune agricolă afectată de trecerea taifunului Bavi şi s-a declarat uşurat să constate că daunele au fost ''mai mici decât se prevăzuse''.
Stare de alertă în peninsula coreeană în așteptarea taifunului Maysak
București
-3°C
Articole Similare

0
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
0

650
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
650

11
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
11

1.931
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
1.931

12
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
12

1.991
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
1.991

3.458
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
3.458

94
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
94

2.012
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
2.012

3.712
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
3.712

3.235
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
3.235

1.005
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.005

140
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
140
















Comentează