Spitalul din Tecuci, dotat cu tehnologie cu laser pentru diagnosticarea rapidă a infecţiilor grave

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 26-09-2025 10:44

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Laboratorul de analize medicale al Ambulatoriului Spitalului Municipal "Anton Cincu" din Tecuci a fost dotat cu un sistem de spectrometrie de masă MALDI-TOF, un echipament ultraperformant care reduce timpul de identificare a cauzelor unor infecţii grave, informează, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea.

Investiţia face parte dintr-un proiect mai amplu al CJ Galaţi, în valoare totală de 15 milioane de lei, derulat prin Programul Sănătate, prin care cabinetul de neurologie, laboratorul de analize şi laboratorul de imagistică din Ambulatoriul spitalului tecucean vor fi dotate cu 54 de aparate medicale şi accesorii de ultimă generaţie, scrie Agerpres.

"Este un pas uriaş pentru medicina din Tecuci. Vorbim despre un echipament revoluţionar, care poate salva vieţi prin diagnosticarea în timp record a unor infecţii grave. Pacienţii vor primi tratamente rapide şi eficiente, exact atunci când contează cel mai mult. Totul, pentru ca toţi cei 120.000 de gălăţeni din Tecuci şi comunele limitrofe care vin să se trateze la Spitalul 'Anton Cincu' să beneficieze de servicii medicale la cele mai înalte standarde", a precizat Costel Fotea, într-o declaraţie de presă.

Potrivit sursei citate, dispozitivul MALDI-TOF foloseşte laserul pentru a recunoaşte "amprenta" moleculară a bacteriilor, virusurilor, fungilor sau altor microbi, ceea ce le permite medicilor să ofere diagnostice precise, esenţiale pentru tratamente eficiente.

"În cazurile de infecţii severe, cum sunt septicemiile, rezultatele rapide pot face diferenţa între viaţă şi moarte, prin aplicarea imediată a tratamentului potrivit. De asemenea, se reduc riscul complicaţiilor şi utilizarea inutilă a antibioticelor cu spectru larg", a subliniat Costel Fotea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri