Majoritatea alegătorilor din Germania sunt de părere că antisemitismul este în creştere în ţara lor, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii vineri, la câteva zile după tentativa de atac asupra unei sinagogi, informează dpa potrivit Agerpres.
Potrivit sondajului realizat de Infratest Diamp pentru postul ARD, 59 la sută dintre germani consideră că antisemitismul a crescut în Germania, o creştere cu 19 la sută comparativ cu anul trecut.
În acelaşi timp, numărul de germani care cred că ostilitatea faţă de evrei nu a crescut a scăzut cu 16 la sută, ajungând până la 35 la sută dintre respondenţi.
Sondajul de opinie a fost realizat după ce un bărbat german de 27 de ani, înarmat cu explozibil şi o armă de foc, a încercat să intre într-o sinagogă aglomerată în oraşul Halle din estul Germaniei, de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc.
Doi oameni, o femeie care trecea prin zonă şi un bărbat dintr-un magazin de kebab, au fost ucişi în atac, care, după cum a recunoscut mai târziu atacatorul, a avut motivaţie extremistă şi antisemită
Sondaj îngrijorător în Germania - Antisemitismul este în creștere
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
19

537
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
537

41
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
41

296
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
296

505
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
505

1.069
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.069

1.584
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.584

713
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
713

1.021
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.021

1.299
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.299

113
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
113

1.724
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.724

1.034
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.034














Comentează