Aproximativ 38% dintre francezi sunt de părere că apartenenţa ţării lor la Uniunea Europeană (UE) înseamnă "mai multe dezavantaje decât avantaje" (+1% faţă de martie 2017), în timp ce 24% consideră că UE prezintă "mai multe avantaje decât dezavantaje" (-7%), potrivit unui sondaj Elabe difuzat joi, transmite AFP preluată de Agerpres.
Într-un procent identic, 38%, francezii cred că UE înseamnă tot atâtea avantaje pe cât dezavantaje (+6%).
Studiul a fost realizat online, pe 2 şi 3 octombrie, pe un eşantion de 1.001 persoane în vârstă de peste 18 ani.
Potrivit sondajului, circa 64% dintre francezi nu sunt încrezători în capacitatea preşedintelui Emmanuel Macron de "a face să evolueze semnificativ funcţionarea şi orientarea politică" a UE (+3% faţă de mai 2018).
La polul opus, 36% (-2%) dintre persoanele chestionate apreciază că preşedintele francez este în măsură să determine o evoluţie a UE.
Totodată, trei sferturi dintre francezi (76%) spun că ştiu puţin despre proiectul preşedintelui pentru UE, în timp ce 23% declară că îl cunosc bine.
În privinţa avantajelor şi dezavantajelor UE, tinerii sunt mai optimişti decât persoanele în vârstă.
Sondaj îngrijorător în Franța. Aproximativ 38% dintre francezi consideră ca UE înseamnă mai multe dezavantaje decât avantaje
București
-1°C
Articole Similare

31
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
31

2.392
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.392

2.168
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
2.168

2.849
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.849

4.134
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
4.134

3.073
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.073

1.116
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.116

42
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
42

9.950
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
9.950

3.891
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.891

71
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
71

7.855
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.855

23
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
23

















Comentează