Un sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS în luna ianuarie 2026 arată că puțini peste jumătate dintre români și-ar dori Unirea cu Republica Moldova.
În ipoteza unui vot privind reunirea Republicii Moldova cu România, susținut public de președinta Maia Sandu, 56% dintre respondenți declară că ar vota pentru reunire la un eventual referendum. În același timp, 37% afirmă că nu ar susține un astfel de demers, iar 7% nu au o opinie clară. Datele indică existența unei majorități favorabile unirii, dar și un nivel semnificativ de opoziție, ceea ce sugerează un subiect puternic polarizant în spațiul public românesc.

Metodologie
Cercetarea sociologică a fost realizată pe un eșantion reprezentativ de 1.067 de respondenți, populație adultă rezidentă din România, cu vârsta de 18 ani și peste. Datele au fost colectate prin metoda CATI, în perioada 14–23 ianuarie 2026, pe un eșantion probabilist, multistadial și stratificat, având o marjă maximă de eroare de ±3%, la un nivel de încredere de 95%, datele fiind validate pe baza statisticilor INS și ponderate în funcție de structura de vârstă a electoratului.
Maia Sandu spune clar că ar vota pentru reunirea cu România
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut o declarație fără precedent într-un interviu amplu acordat unor jurnaliști britanici de prim-plan, afirmând deschis că ar susține unirea cu România dacă ar avea loc un referendum pe această temă. Declarația vine în contextul în care lidera de la Chișinău a vorbit despre presiunile exercitate de Rusia și despre dificultățile tot mai mari pentru menținerea democrației în regiune.
Întrebată explicit dacă susține unirea cu România, președintele Republicii Moldova nu a evitat răspunsul și a afirmat clar: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România.”
Șefa statului a explicat că actualul context internațional face tot mai dificilă supraviețuirea unui stat mic, aflat sub presiune geopolitică majoră.
„Priviți la ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, priviți la ce se întâmplă în lume. Devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană.
Dar ca președinte al Republicii Moldova, înțeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, dar există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea.”, a spus Sandu.





























Comentează