Dacă negocierile asupra Brexitului nu se vor încheia cu un acord, jumătate dintre britanici cred că decizia finală privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană ar trebui luată de cetăţeni printr-un referendum, potrivit unui sondaj realizat în rândul a peste 10.000 de persoane şi publicat vineri, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Potrivit sondajului YouGov, comandat de grupul de campanie pro-referendum "People's Vote", de două ori mai mulţi respondenţi au susţinut că populaţia, mai degrabă decât parlamentul, ar trebui să ia o decizie în legătură cu rămânerea sau nu a ţării în Uniunea Europeană în lipsa unui acord.
Cu mai puţin de opt luni înainte de ieşirea oficială a Marii Britanii din UE, premierul Theresa May nu a găsit încă o propunere privind menţinerea legăturilor economice cu blocul comunitar care să placă ambelor părţi din partidul său divizat şi care să fie acceptabilă pentru negociatorii de la Bruxelles, notează Reuters.
Sondajul, realizat în perioada 31 iulie - 7 august, arată că 45% dintre alegători susţin organizarea unui referendum la sfârşitul negocierilor indiferent de rezultat, în timp ce 34% se opun.
Întrebaţi cine ar trebui să ia decizia între a rămâne sau a părăsi blocul comunitar în cazul în care discuţiile se încheie fără o înţelegere, 50% au răspuns că publicul într-un referendum, în timp ce 25% au afirmat că legislatorii ar trebui să voteze în parlament.
Premierul Theresa May a respins în repetate rânduri organizarea unui nou referendum asupra Brexitului, spunând că cetăţenii au decis la consultarea populară din 23 iunie 2016, când 51,9% din voturile exprimate au fost pentru ieşirea ţării din UE, în timp ce 48,1% au fost pentru rămânerea în blocul comunitar.
SONDAJ Ce s-ar putea întâmpla dacă negocierile privind Brexitul eșuează: Decizia finală de ieșire din UE ar putea fi luată de cetățeni, prin referendum
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

638
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
638

323
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
323

504
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
504

1.998
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
1.998

1.168
Ministerul Muncii a făcut public proiectul de OUG! Bani în plus pentru pensionari în aprilie și în decembrie
1.168

4.101
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
4.101

2.445
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
2.445

1.238
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
1.238

5.845
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
5.845

2.672
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
2.672

1.445
Ministrul Bogdan Ivan dă ultimele detalii legate de scenariul plafonării prețului la benzină și motorină: 'Va fi din ziua când această decizie va fi adoptată'
1.445

3.731
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
3.731

1.804
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
1.804
















Comentează