Protestatarii împotriva premierului conservator bulgar Boiko Borisov au blocat miercuri mai multe intersecţii majore din capitala Sofia, cu câteva ore înainte de ceea ce se anticipează a fi cea mai demonstraţie din actualul val de proteste, relatează dpa potrivit Agerpres.
Organizatorii au promis, de asemenea, să blocheze autostrăzile şi podurile, în contextul în care demonstranţii vin spre capitală din întreaga ţară.
Mişcarea de protest, declanşată pe 7 iulie, reuneşte mai multe facţiuni ale scenei politice din Bulgaria unite în spatele revendicării ca Borisov să-şi prezinte demisia şi să se organizeze alegeri anticipate. De asemenea, protestatarii cer demisia procurorului Ivan Gheşev.
Organizatorii protestului acuză guvernul de corupţie şi ameninţă acum că vor rămâne în stradă până când revendicările le vor fi satisfăcute.
Borisov, care se află la al treilea mandat, cu doar o mică întrerupere din 2009, a respins apelurile de a demisiona. Alegerile la termen ar urma să aibă loc în martie 2021.
Miercuri, prim-ministrul bulgar a vizitat situl de construcţie al gazoductului South Stream, care leagă Turcia de Serbia prin Bulgaria, şi şantierul autostrăzii care va lega Sofia de Varna.
Sofia, blocată de protestatarii împotriva lui Boiko Borisov
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.415
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
1.415

978
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
978

47
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
47

59
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
59

2.852
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.852

2.257
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.257

2.688
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.688

2.742
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.742

6.500
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.500

3.022
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.022

85
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
85

3.628
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.628

2.867
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.867
















Comentează