O femeie din Alba care s-a răsturnat miercuri cu maşina pe un câmp a fost scoasă din autoturism, până la ajungerea forţelor de intervenţie, de către un pompier militar aflat în timpul liber, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alexandru Crişan, a informat că Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical şi asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier produs miercuri pe raza localităţii Şard. Potrivit informaţiilor preliminare, era vorba despre un autoturism răsturnat şi, posibil, o persoană rănită.
"Până la ajungerea forţelor de intervenţie la locul solicitării, persoana, de sex feminin, a fost extrasă din autoturism de către un coleg aflat în timpul liber, conştientă", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba.
Echipajul medical trimis la locul producerii evenimentului rutier i-a oferit şoferiţei asistenţă medicală, iar pompierii militari au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI şi deconectarea bornelor maşinii.
Şoferiţă salvată din autoturismul răsturnat de un pompier aflat în timpul liber
București
4°C
Articole Similare

929
Radare fixe care trimit amenzile direct acasă. Primul oraș din România unde șoferii vor fi sancționați automat pentru viteză începând chiar de azi
929

6
Fum în beciul unui bloc din Satu Mare. 15 persoane au fost evacuate
6

1.385
Moment halucinant, demn de bancurile cu polițiști, într-o secție: Un șef de inspectorat a ieșit în 'control' în alt județ
1.385

1.757
Accident mortal în Cluj-Napoca: O femeie a murit după ce o mașină a fost proiectată pe trotuar
1.757

63
Autostrada A7, în pericol: Risc major de pierdere a banilor din PNRR
63

39
Polițist de frontieră, arestat pentru luare de mită și trafic de influență
39

28
Anchetă după moartea unui bebeluș de două luni într-un spital din Alba
28

9.863
FOTO Răsturnare de situație în cazul fiicei lui Ponta: numele Irinei Ponta apare pe o listă a Consulatului din Dubai trimisă la MAE
9.863

27
Bărbat arestat preventiv după ce şi-ar fi demontat brăţara de monitorizare electronică
27

45
Sute de mineri protestează în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu
45

37
Cinci persoane reţinute după un scandal într-un local din Topliţa
37

1.132
Blocaj în CSM: avizele pentru Alex Florența și Marius Voineag, amânate din nou după votul de 3 la 3
1.132

60
Minoră filmată conducând un autoturism în care se afla şi tatăl ei. Ambii sunt cercetaţi penal
60
















Comentează