Candidatul Partidului Socialiştilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat, joi seară, la dezbaterea televizată cu contracandidata sa, Maia Sandu, că, în cazul în care va deveni preşedinte al statului, va iniţia un proiect de act normativ care va avea ca obiectiv introducerea în şcoli a manualului de Istoria Moldovei, în detrimentul celui de istorie a României.
"Eu voi ieşi cu iniţiativa legislativă de a introduce în şcoli Istoria Moldovei. Pe parcursul ultimilor ani, am reuşit, împreună cu mai mulţi oameni de ştiinţă, să elaborăm mai multe manuale de istorie a Moldovei. (...) Baza este pusă. Trebuie elaborat manualul şi de introdus în şcoli. Eu voi insista şi voi propune ca Istoria Moldovei să revină în şcoli. Noi avem cu ce ne mândri. Noi avem o istorie de peste 650 de ani. (...) Noi trebuie să învăţăm istoria noastră, nu a statului vecin", a afirmat Dodon, în dezbaterea de la postul de televiziune Pro TV Chişinău.
Liderul socialist susţine că "sunt foarte multe lucruri în actuala istorie a României care nu corespund realităţii".
În replică, contracandidata lui Dodon, pro-europeana Maia Sandu, reprezentantă a Partidului Acţiune şi Solidaritate, susţine că modificarea manualului de istorie este apanajul istoricilor şi oamenilor de ştiinţă, nu al politicienilor.
"Bănuiesc că următorul pas este să ne spună nouă, în educaţie, cum trebuie descrisă cariera lui Igor Dodon în manualul de istorie. Eu categoric sunt împotriva acestor lucruri şi le spun politicienilor să stea departe de ştiinţă. (...) Vai de noi dacă ajunge Igor Dodon să ne scrie manualele de istorie", a precizat Maia Sandu. AGERPRES
Socialistul Dodon propune înlocuirea în şcoli a Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei/ MOLDOVA
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

476
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
476

33
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
33

34
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
34

1.179
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.179

160
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
160

2.407
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.407

42
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
42

2.222
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.222

186
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
186

2.397
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.397

106
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
106

2.188
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.188

1.229
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.229
















Comentează