Privești o rază de soare și ai impresia că e pur și simplu albă. Dar când lumina trece printr-o prismă și se desfășoară într-un curcubeu complet, apar niște întreruperi fine, ca niște ciupituri în panglica de culori.
Sunt „găuri” în spectrul solar — urme ale felului în care materia din atmosfera Soarelui își pune amprenta asupra luminii. Una dintre cele mai reușite reprezentări ale spectrului solar vine din anii 1980, din observațiile făcute la Observatorul Solar Național al SUA, pe Kitt Peak.
În acea imagine, lumina este cel mai intensă în zona galben-verde, deși privită de pe Pământ pare incoloră. Iar pe tot întinsul spectrului apar pete fine, întunecate: liniile Fraunhofer, numite după fizicianul german Josef von Fraunhofer, care le-a documentat în 1814.
Linii de absorbție
Mecanismul lor este limpede: sunt linii de absorbție. Oriunde putem analiza lumina unei stele sau a unei galaxii, apar astfel de semnături. Atomii și moleculele din atmosfera sursei absorb fotoni la lungimi de undă foarte precise.
Fiecare element are propriul tipar de absorbție, ca o amprentă chimică. Din aceste modele, astronomii descifrează compoziția chimică a stelelor, a galaxiilor și chiar a atmosferelor planetare.
Complicațiile apar atunci când „amprentele” se suprapun, iar liniile se combină într-un desen dens, greu de separat. Cu toate acestea, majoritatea liniilor Fraunhofer din spectrul solar au fost identificate.
Știm, așadar, că Soarele este alcătuit în principal din hidrogen și heliu, dar conține și oxigen, sodiu, calciu și până și urme de mercur. Faptul nu este un detaliu de catalog: el leagă povestea Soarelui de evoluția Universului. La început, cosmosul era aproape exclusiv hidrogen și heliu.
Elementele mai grele au apărut în interioarele stelelor și au fost împrăștiate în spațiu atunci când acestea au murit, pentru ca apoi să fie încorporate în generațiile următoare de stele. Și totuși, rămâne un mister, scrie incredibilia.ro.
Chiar și cu cele mai detaliate date pe care le avem despre o stea — iar Soarele, fiind cel mai aproape de noi, este studiat în cele mai fine detalii — există încă sute de linii de absorbție care nu au fost explicate satisfăcător sau nu se potrivesc modelelor sintetice ale spectrului solar.
Soarele încă își ascunde secrete în propriul curcubeu
Motivele sunt mai multe și se întretaie. Bazele de date cu linii atomice și moleculare nu sunt complete. Unele elemente au structuri electronice atât de complexe, încât generează tipare greu de calculat cu precizie.
În plus, atmosfera solară este un mediu dinamic: convecția o tulbură permanent, iar câmpurile magnetice variabile o remodelează clipă de clipă. Rezultatul este un set de linii misterioase, care, pentru moment, nu pot fi atribuite niciunui element cunoscut.
După secole de spectroscopie, faptul că Soarele încă își ascunde secrete în propriul curcubeu nu e un capriciu neimportant, ci o invitație la finețe în măsurători și modele.
Instrumentele mai bune, bazele de date mai bogate și descrierile mai precise ale atmosferei solare ne apropie treptat de răspunsuri. Iar fiecare nepotrivire între spectrul real și cel teoretic funcționează ca un indiciu prețios, o piesă în plus din puzzle-ul luminii.
Comentează