O decizie a guvernului slovac de a livra Ucrainei sistemul său de apărare aeriană S-300 pentru a putea lupta împotriva invaziei ruseşti a declanşat o luptă politică la Bratislava, relatează DPA sâmbătă, potrivit Agerpres.
Deşi iniţiativa a adus Slovaciei laude din partea SUA - şi promisiunea sosirii unui sistem de apărare antirachetă Patriot - politicienii din opoziţie şi-au exprimat vineri consternarea faţă de această decizie, spunând că aceasta pune Slovacia în pericol.
Sistemul rusesc de rachete antiaeriene S-300, care a fost dezvoltat în perioada sovietică, foloseşte o tehnologie de ghidare precisă pentru a distruge avioanele sau rachetele inamice.
Fostul prim-ministru şi şef al partidului social-democrat Smer, Robert Fico, a declarat că va solicita o sesiune specială pentru a lua în considerare înlăturarea actualului guvern. Peter Pellegrini, de la Hlas, un alt partid social-democrat, i-a acuzat pe premierul Eduard Heger şi pe ministrul apărării Jaroslav Nad că au minţit poporul slovac.
El i-a acuzat că au spus ţării timp de săptămâni întregi că Slovacia nu va renunţa niciodată la sistemele sale de apărare antiaeriană, doar că acum toată lumea poate vedea că decizia de a face exact acest lucru a fost luată în secret.
Heger conduce "un guvern de mincinoşi şi de oameni care nu reuşesc să ne protejeze interesele naţionale", a spus Pellegrini. În timp ce Fico a evidenţiat că sistemul S-300 este crucial pentru protejarea centralelor de energie nucleară şi a siturilor industriale ale Slovaciei.
Nad a confirmat vineri că întregul sistem S-300 se îndreaptă spre Ucraina, ale cărei trupe sunt, de asemenea, familiarizate cu acesta. Sosirea bateriei de rachete Patriot din SUA va fi a patra în această ţară, care a primit deja unităţi Patriot din Germania şi Olanda în ultimele săptămâni, ca parte a eforturilor de consolidare a flancului estic al NATO în lumina invaziei ruseşti.
Transferul sistemului de apărare aeriană S-300 către Ucraina declanșează un uriaș scandal la Bratislava
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

523
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
523

879
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
879

464
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
464

683
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
683

891
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
891

76
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
76

1.359
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.359

860
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
860

2.660
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.660

50
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
50

75
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
75

6.124
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.124

2.048
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.048















Comentează