Producătorul auto ceh Skoda, parte a grupului Volkswagen AG, îşi va extinde prezenţa pe unele pieţe emergente, unde până acum a fost în urma rivalilor din Asia, transmite Bloomberg potrivit Agerpres.
Skoda majorează fondurile pentru investiţii în India sau în sud-estul Asiei, precum şi sumele alocate extinderii gamei de vehicule electrice, a afirmat directorul general Thomas Schaefer. Compania şi-a revizuit operaţiunile din India, după ce a renunţat la planurile de colaborare cu Tata Motors, şi este aproape de luarea unei decizii privind construirea unei fabrici în sud-estul Asiei.
"Vedem un potenţial imens de creştere pe pieţele emergente. Suntem în negocieri promiţătoare cu ţări ca Vietnamul", a declarat Schaefer, care a preluat funcţia de director general în august.
De mult timp VW încearcă să se extindă pe pe pieţele emergente, dincolo de China şi Brazilia. Precedentele proiecte pentru maşini cu buget redus sau societăţi mixte cu firme locale au eşuat.
Un succes în sud-estul Asiei, Rusia sau Africa de Nord ar putea ajuta Skoda să-şi finanţeze trecerea la vehicule electrice în Europa, principala sa piaţă.
O decizie privind construirea unei fabrici în vehicule electrice ar putea fi luată anul acesta, după ce discuţiile au fost întârziate de restricţiile de călătorie impuse pentru stoparea pandemiei. Regiunea este dominată de producătorii auto din Japonia şi Coreea de Sud.
Skoda şi-a reorganizat gama de produse pentru piaţa din India, lansând noi sedanuri şi SUV-ul Kushaq, după ce anul trecut a vândut puţin peste 10.000 de maşini, pe o piaţă dominată de Maruti Suzuki şi Hyundai.
Săptămâna trecută, Skoda a anunţat că va investi aproximativ 2,5 miliarde de euro în următorii cinci ani cu noile tehnologii, mai mult de jumătate din sumă fiind alocată investiţiilor în vehicule electrice.
De asemenea, vor fi modernizate fabricile şi se va investi în digitalizare.
Piaţa de bază a Skoda în Europa va fi electrică în viitor, a apreciat directorul general Thomas Shaefer, care a dat ca exemplu începerea producţiei la modelul complet electric Enyaq iV.
Cel mai mare exportator ceh a raportat un declin de 54,5% a profitului operaţional anul trecut, la 756 milioane de euro, în timp ce vânzările au scăzut cu 13,8%, la 17,10 miliarde de euro, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi a închiderii fabricilor.
Pentru al şaptelea an consecutiv, Skoda a livrat pe plan global peste un milion de vehicule în 2020, deşi livrările au scăzut cu 19% faţă de 2019.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.
Skoda intenționează să deschidă o fabrică în sud-estul Asiei
București
9°C
Articole Similare

63
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
63

8
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
8

25
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
25

2.190
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.190

2.182
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.182

3.685
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
3.685

29
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
29

949
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
949

2.642
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.642

1.638
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.638

1.999
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.999

28
Uniunea Europeană acordă Germaniei încă 4,6 miliarde de euro pentru investiții în energia verde și mobilitatea electrică
28

15
Bursa de Valori București a închis pe roșu şedinţa de vineri
15
















Comentează