Primarul oraşului Ottawa, Jim Watson, considerând situaţia "scăpată de sub control" în localitatea paralizată de peste o săptămână de opozanţii măsurilor sanitare, a declarat duminică "stare de urgenţă" în capitala Canadei, iar poliţia s-a înăsprit tonul împotriva manifestanţilor, notează AFP.
Protestele, care au început la Ottawa sâmbătă, 29 ianuarie, s-au extins în alte oraşe mari canadiene în weekend, în timp ce zeci de camioane şi protestatari au continuat să paralizeze centrul capitalei duminică, informează Agerpres.
Primarul Jim Watson a anunţat duminică după-amiază că a declarat stare de urgenţă la Ottawa "din cauza manifestaţiei în curs".
Declaraţia "reflectă pericolul grav, precum şi ameninţarea la adresa siguranţei şi securităţii rezidenţilor reprezentate de manifestaţiile continue şi subliniază nevoia de sprijin din partea altor administraţii şi niveluri de guvernare", a indicat primăria într-un comunicat.
O astfel de măsură "oferă, de asemenea, o mai mare flexibilitate în cadrul administraţiei municipale pentru a permite oraşului Ottawa să gestioneze continuitatea activităţilor în vederea asigurării serviciilor esenţiale" rezidenţilor, a precizat documentul.
Mai devreme, Jim Watson a judecat "situaţia complet scăpată de sub control (la Ottawa), deoarece protestatarii sunt cei care fac legea. Sunt pe cale să pierdem bătălia, (...) trebuie să ne luăm înapoi oraşul", a subliniat primarul, considerând "inacceptabil" comportamentul protestatarilor care blochează străzile din centrul oraşului şi claxonează neobosit cu camioanele lor de mare tonaj.
Poliţia din Ottawa, criticată pentru că nu a ştiut să prevină paralizarea centrului capitalei, a anunţat, la rândul său, intenţia de a împiedica aprovizionarea protestatarilor, în special cu combustibil. "Oricine încearcă să aducă sprijin material (combustibil etc.) manifestanţilor riscă să fie arestat. Această măsură este de acum în vigoare", a avertizat ea într-un mesaj pe Twitter.
În urma acestui anunţ, forţele de ordine au indicat în cursul serii că a făcut "mai multe arestări".
Mişcarea, numită "Convoiul libertăţii", viza la origine să protesteze împotriva deciziei de a obliga, de la jumătatea lunii ianuarie, şoferii de camion să fie vaccinaţi pentru a trece frontiera dintre Canada şi Statele Unite, dar s-a transformat rapid într-o mişcare împotriva măsurilor sanitare în ansamblu şi, de asemenea, pentru unii, împotriva guvernului lui Justin Trudeau.
Manifestanţii afirmă că vor continua ocupaţia până când restricţiile sanitare vor fi ridicate.
În timpul unei reuniuni de urgenţă cu aleşi municipali, şeful poliţiei din Ottawa, Peter Sloly, s-a plâns sâmbătă că nu are suficiente mijloace pentru a pune capăt la ceea ce el a descris ca fiind o "stare de asediu" şi a cerut "resurse suplimentare".
Poliţia din Ottawa urmează să primească în curând întăriri cu aproximativ 250 de membri ai Jandarmeriei Regale din Canada (GRC), un corp de poliţie federal.
Mişcări similare, dar de amploare mai mică, au avut loc sâmbătă în câteva mari oraşe canadiene, Toronto, Quebec sau Winnipeg şi au continuat duminică, în special la Quebec.
În capitala provinciei francofone, manifestanţii au fost mai puţini la număr decât sâmbătă. Organizatorii, felicitându-se că protestele lor au fost paşnice, au anunţat că vor părăsi oraşul duminică seară, promiţând totuşi că se vor întoarce peste două săptămâni, odată ce Carnavalul din Quebec, aflat în desfăşurare, se va termina.
Poliţia din Quebec a indicat seara pe Twitter că "toate camioanele imobilizate" au părăsit oraşul.
Dimineaţa, organizatorii mişcării de la Ottawa anunţaseră, într-un "gest de bunăvoinţă", intenţia de a-şi opri concertele de claxon pentru câteva ore duminică pentru a respecta "Ziua Domnului".
Aproximativ 450 de contravenţii au fost eliberate de sâmbătă dimineaţă, în special pentru zgomot excesiv sau folosirea artificiilor, a indicat poliţia din Ottawa, precizând că unii manifestanţi s-au implicat peste noapte într-un comportament perturbator sau ilegal care a prezentat riscuri pentru siguranţa publică sau a crescut "suferinţa" locuitorilor oraşului.
Locuitorii din Ottawa, exasperaţi de haosul provocat de mişcarea de protest au lansat un recurs colectiv în valoare de aproximativ 10 milioane de dolari canadieni (7 milioane de euro) împotriva organizatorilor.
Situația scapă de sub control în Canada: în Ottawa s-a impus starea de urgență, din cauza protestelor/ VIDEO
Explorează subiectul
Articole Similare

12
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kremlinul insistă ca Ucraina să cedeze tot Donbasul
12

60
Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2026. Gemenii iau o decizie importantă. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
60

212
Ați văzut bilele portocalii, galbene sau albe de pe liniile electrice? Puțini știu la ce folosesc
212

981
Scandal diplomatic! Ungaria îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei: Viktor Orban îl acuză de amestec în alegeri
981

778
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
778

776
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
776

852
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
852

476
Revoluție în sistemul medical: medicii pot prescrie vizite la muzeu și plimbări, nu doar pastile
476

692
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
692

486
FOTO Accident grav pe DN 17, în Suceava: un mort şi trei răniţi după ce un microbuz şi un autotren s-au ciocnit
486

801
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
801

2.378
Legea care ar putea produce revoltă în rândul vecinilor: cine sunt cei care pot scăpa de plata întreținerii
2.378

2.246
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
2.246

















Comentează