Militanţii din Iran au făcut apel la un nou val de proteste începând de luni cu scopul de a provoca pagube economice republicii islamice, marcată deja de peste două luni de o largă mişcare de contestare, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Locuitorilor li s-a cerut să se abţină de la făcut cumpărături în următoarele trei zile pentru a împiedica circulaţia banilor în sistemul bancar iranian, iar un număr cât mai mare de magazine, mai ales din centre economice, cum ar fi bazarurile din marile oraşe, ar trebui să rămână închise până miercuri, potrivit militanţilor.
Mişcarea de contestare a fost declanşată de decesul la 16 septembrie al tinerei kurde Mahsa Amini, reţinută de poliţie pentru încălcarea codului vestimentar strict pentru femei. Consiliul suprem al securităţii naţionale din Iran a afirmat sâmbătă că "peste 200 de persoane" au fost ucise în manifestaţii.
Duminică procurorul general iranian a anunţat că poliţia moravurilor, care în principal veghea la respectarea codului vestimentar de către femei, a fost dizolvată, fără a da detalii.
Potrivit analiştilor, deşi dizolvarea poliţiei moravurilor nu înseamnă încetarea obligativităţii purtării vălului islamic de către femei în Iran, măsura reprezintă un pas semnificativ în mişcarea pentru apărarea drepturilor femeilor în această ţară, dar este vorba în acelaşi timp de o încercare a autorităţilor de a atenua tensiunile, în perspectiva celor trei noi zile de proteste.
Totuşi, potrivit EFE, poliţia moravurilor nu a fost de fapt dizolvată. După presupusul anunţ făcut duminică de procurorul general al Iranului, Mohammed Jafar Montazeri, potrivit căruia poliţia moravurilor ar fi fost dizolvată, mass-media oficiale au afirmat că de fapt cuvintele lui Montazeri au fost interpretate greşit şi că acest lucru nu s-a întâmplat.
Situația rămâne tulbure în Iran: Apel la trei noi zile de proteste şi greve pe plan naţional
București
-3°C
Articole Similare

0
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
0

650
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
650

11
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
11

1.931
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
1.931

12
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
12

1.991
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
1.991

3.458
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
3.458

94
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
94

2.012
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
2.012

3.712
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
3.712

3.235
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
3.235

1.005
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.005

140
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
140

















Comentează