Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi şeful Pentagonului, Lloyd Austin, se află la Bruxelles în această săptămână pentru a-şi coordona cu NATO o abordare comună faţă de mobilizarea militară rusă la frontiera cu Ucraina şi pentru a discuta despre retragerea trupelor Alianţei Nord-Atlantice din Afganistan, transmite EFE potrivit Agerpres.
Blinken va avea marţi primele reuniuni în capitala Belgiei, iar miercuri i se va alătura şi Austin, a declarat luni seară secretarul adjunct al Oficiului pentru Afaceri Europene şi Euroasiatice din Departamentul de Stat al SUA, Philip Reeker, într-o convorbire telefonică cu presa.
Unul dintre obiectivele vizitei va fi coordonarea împreună cu NATO a unei poziţii comune pe fondul escaladării conflictului în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, unde se înfruntă de şapte ani forţele armate ucrainene şi separatişti proruşi.
Antony Blinken va participa marţi la o reuniune a NATO la care va lua parte şi ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.
În plus, potrivit declaraţiilor lui Reeker, alte teme mari pe masa discuţiilor vor fi angajamentul făcut de administraţia preşedintelui republican Donald Trump de a retrage trupele americane din Afganistan până la 1 mai, lucru despre care succesorul său, Joe Biden, a avertizat deja că va fi dificil de respectat.
Blinken se va afla la Bruxelles până pe 15 aprilie, aceasta fiind a doua vizită în capitala Belgiei a şefului diplomaţiei americane după cea din 22-25 martie, când a participat la reuniunea ministerială a NATO.
La rândul său, Lloyd Austin va sosi la Bruxelles după deplasarea efectuată la sfârşitul săptămânii în Israel şi după o vizită pe care o face marţi la Berlin, unde şeful Pentagonului se va întâlni cu omologul german Annegret Kramp-Karrenbauer pentru trecerea în revistă a cooperării militare dintre SUA şi Germania.
Situația din Afganistan și Ucraina - Joe Biden și-a trimis emisarii la Bruxelles
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.049
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.049

75
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
75

4.251
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.251

31
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
31

3.662
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.662

126
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
126

5.195
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.195

128
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
128

5.018
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
5.018

2.259
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.259

1.376
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.376

1.492
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.492

9.445
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
9.445
















Comentează