Şeful agenţiei americane de informaţii, John Brennan, s-a declarat convins marţi că ruşii încearcă să obţină plecarea preşedintelui Bashar al-Assad pentru a soluţiona conflictul civil din Siria, relatează Reuters.
"În ciuda a ceea ce spun, cred că ruşii nu îl văd pe Assad în viitorul Siriei", a apreciat Brennan la o conferinţă de la Washington.
"Cred că ruşii înţeleg că nu există soluţie militară în Siria şi că e nevoie de un gen de proces politic", a declarat el.
"Problema este în ce moment şi cum vor fi capabili să-l scoată din scenă", a adăugat directorul CIA.
"În mod paradoxal, au gândit că trebuie mai întâi să-l întărească pe Assad înainte de a-l putea retrage", a explicat el.
Moscova vrea "să dobândească mai multă influenţă" în Siria, înainte de a merge spre "un proces politic care să-i protejeze interesele" în ţară, a estimat John Brennan.
Ruşii dispun în Siria de o importantă bază militară la Tartus. Pe plan militar, scopul Moscovei ar fi în primul rând să reducă presiunea grupurilor rebele asupra regimului în regiunile Idleb şi Hama, a mai precizat Brennan.
"Însă au descoperit că este mult mai dificil să facă progrese împotriva opoziţiei decât anticipau", a spus el.
Rusia a lansat la 30 septembrie o campanie de bombardamente în Siria împotriva "terorismului". Ea este însă acuzată de Washington şi aliaţii săi occidentali că vizează în primul rând grupurile care se opun regimului lui Bashar al-Assad.
Secretarul de stat John Kerry urmează să participe la sfârşitul săptămânii, la Viena, la discuţii multilaterale privind conflictul sirian, după o primă rundă de convorbiri săptămâna trecută la care au participat SUA, Rusia, Arabia Saudită şi Turcia.AGERPRES
Siria: Şeful CIA, convins că Rusia vrea plecarea lui Bashar al-Assad
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

752
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
752

41
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
41

825
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
825

1.419
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.419

5.254
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
5.254

11.236
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
11.236

4.978
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.978

4.471
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.471

1.794
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.794

12.004
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
12.004

4.180
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.180

5.412
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.412

4.703
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.703

















Comentează