Cel puţin 28 de soldaţi sirieni şi combatanţi care susţin regimul şi-au pierdut viaţa într-o ambuscadă a forţelor rebele în apropierea capitalei Damasc, a anunţat joi Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), transmit AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
Forţele loialiste au intrat pe un teren minat de rebeli şi aceştia au deschis focul asupra lor, a explicat directorul organizaţiei nonguvernamentale, Abdel Rahman. Acesta a precizat că a fost cea mai sângeroasă acţiune a rebelilor din această zonă, după cea de la 7 februarie 2016, când au murit 76 de combatanţi pro-regim.
Regiunea Ghouta orientală, unde a avut loc atacul, face parte din aşa-zisele "zone de dezescaladare" stabilite în mai de Rusia şi Iran - aliate ale regimului condus de preşedintele Bashar Al-Assad - şi Turcia, susţinătoare a rebeliunii. Acordul nu a intrat în vigoare complet întrucât artizanii săi nu au convenit asupra mecanismelor de verificare a respectării încetării focului. Deocamdată, un singur armistiţiu ce cuprinde trei provincii din partea de sud a Siriei făcând parte din "zonele de dezescaladare" este respectat în întregime.
Siria: 28 de soldaţi sirieni şi combatanţi pro-regim, ucişi într-o ambuscadă a rebelilor
București
4°C
Articole Similare

15
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
15

495
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
495

268
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
268

718
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
718

2.369
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.369

54
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
54

5.745
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.745

203
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
203

152
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
152

167
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
167

6.387
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.387

83
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
83

238
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
238
















Comentează