Austria şi SUA au anunţat sâmbătă că anchetează asupra problemelor de sănătate cu care se confruntă diplomaţi şi alţi responsabili americani de la Viena, care acuză simptome similare "sindromului Havana", informează AFP, potrivit Agerpres.
În mai, mai mulţi senatori americani au declarat că guvernul anchetează asupra unei aparente creşteri a cazurilor de atacuri misterioase împotriva unor oficiali americani în lume, în condiţiile în care noi informaţii au dezvăluit incidente susceptibile de a avea consecinţe neurologice.
Aceste atacuri au cauzat diverse stări de rău şi chiar leziuni cerebrale unor diplomaţi şi agenţi ai serviciilor secrete care au lucrat în Cuba, China, Rusia şi în alte ţări, simptome denumite "sindromul Havana".
Rusia este suspectată a se afla în spatele acestor atacuri, chiar dacă mecanismul lor nu a fost încă explicat. Oameni de ştiinţă au emis ipoteza că acestea ar putea proveni de la nişte microunde pulsatile.
După primele asemenea atacuri, în 2016, în Cuba, apoi în China, oameni de ştiinţă şi medici au dezbătut asupra cauzelor şi efectelor lor, însă fără a ajunge la o concluzie unanimă.
Boala a primit numele de "sindromul Havana' pentru că i-a afectat prima dată pe angajaţii ambasadei americane din Cuba, în 2016-2017. Diplomaţii americani şi canadieni din Havana s-au plâns atunci de simptome precum ameţeli, pierderea echilibrului, pierderea auzului şi anxietate, iar unii au descris starea lor drept "o ceaţă cognitivă'.
SUA au acuzat Cuba că a efectuat "atacuri sonice', acuzaţii negate cu tărie de Havana, iar incidentul a dus la creşterea tensiunii între cele două ţări.
New Yorker a afirmat vineri că după ce Joe Biden a preluat preşedinţia SUA, mai mult de 10 agenţi de informaţii, diplomaţi şi alţi funcţionari americani de la Viena au semnalat probleme similare "sindromului Havana".
Ministerul Afacerilor Externe austriac a informat într-un comunicat că lucrează împreună cu autorităţile americane la o anchetă comună, în conformitate cu rolul Austriei de "ţară gazdă". "Tratăm aceste rapoarte cu toată seriozitatea (...) Securitatea diplomaţilor trimişi în Austria şi a familiilor lor este prioritatea noastră absolută", subliniază comunicatul.
Austria găzduieşte un important număr de diplomaţi străini care lucrează pentru organizaţii internaţionale cu sediul la Viena.
'Sindromul Havana' a apărut la Viena: Diplomați americani acuză probleme de sănătate misterioase
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

12
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
12

116
Google Maps se schimbă radical: Apar facilități care nu existau până acum
116

159
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
159

186
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
186

692
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
692

220
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
220

1.909
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.909

446
ANM anunță zile neobișnuit de calde, dar și o schimbare a vremii - Prognoza meteo pentru weekend și începutul săptămânii viitoare
446

1.021
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.021

659
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
659

1.294
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.294

4.927
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
4.927

1.236
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
1.236

















Comentează