Sinaia şi Poiana Braşov, staţiunile balneoclimaterice Băile Herculane şi Băile Felix, dar şi zonele de turism rural Bucovina şi Maramureş sunt în topul rezervărilor pentru sărbătorile de iarnă, pe plan intern, potrivit unui studiu realizat de un touroperator, conform agerpres.
Nivelul de rezervare pentru perioada de Crăciun şi Revelion este de circa 70%, faţă de numai 25-30% în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv de 90-95%, cât era în aceeaşi perioadă din 2019. Pachetele preferate de turişti nu mai sunt cele ieftine, ci românii preferă variante de pachete turistice la hoteluri de patru şi chiar cinci stele.
"Dintre cei care nu mai pleacă în afară pentru vacanţă, 60% se vor orienta către staţiuni montane româneşti. Am primit foarte multe cereri de ofertă pentru staţiuni cu pârtii precum Azuga, Buşteni, Rânca şi Straja. De asemenea, pentru Poiana Braşov, sunt foarte multe cereri anul acesta. Faţă de anul trecut, rezervările au început să se facă din septembrie, pentru vacanţa de iarnă, însă continuă şi în prezent, pe fondul situaţiei încă neclare, deşi rata de incidenţă COVID este cea mai mică din Europa. Ne aşteptăm la o relaxare, în perioada sărbătorilor", a declarat Lucian Bădîrcea, director general IRI Travel.
Potrivit consultanţilor companiei de turism, pe plan extern, Egiptul este pe primul loc, iar în topul cererii urmează vacanţele la ski în Bulgaria - Bansko şi Borovets, Austria şi Italia.
Ca tipologie a turistului, marea majoritate a călătorilor este, în această perioadă, vaccinată şi posesoare a certificatului verde. Se observă o schimbare radicală, în sensul că acum turiştii sunt mult mai dispuşi să aleagă destinaţii mai îndepărtate, calde într-o mai mare măsură. Aceştia preferă în continuare all inclusive şi optează în special pentru hoteluri de minim 4*, deci hoteluri bune şi foarte bune, precizează sursa citată.
De sărbători, turiştii aleg pachete cu toate mesele incluse, cu cine festive, cu acces la centre şi facilităţi de spa şi relaxare. Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă tarifele au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Pentru Crăciun, tarifele pe plan intern pornesc de la 460 de lei de persoană pentru 3 nopţi cu mic dejun la o unitate clasificată cu trei stele în Bran-Moeciu sau în Bucovina şi pot ajunge la 1.130 de lei de persoană pentru 3 nopţi cu toate mesele incluse la Băile Herculane.
În plan extern, tarifele pornesc de la 114 euro de persoană pentru un sejur de 3 nopţi la Bansko în Bulgaria, la un hotel de trei stele, şi pot urca la 1.415 euro/cameră cu demipensiune/2 pax/4 nopţi, la un hotel de patru stele în Val di Fassa (Italia).
Pentru Revelion, pe plan intern, preţurile pentru trei nopţi de cazare variază de la 1.150 lei de persoană, cu demipensiune şi cină de Revelion la o unitate de trei stele în Bran-Moeciu, la 3.100 de lei la patru stele cu all inclusive în Maramureş.
Pentru turism extern, un pachet de trei nopţi la un hotel de trei stele în Bansko, cu demipensiune şi Cină de Revelion, poate fi achiziţionat cu 225 euro de persoană. Pentru un sejur de 7 nopţi cu demipensiune la ski în Val di Fiemme (Italia) tariful urcă la 1.350 de euro/cameră pentru 2 persoane.
Sinaia şi Poiana Braşov sunt printre stațiunile în topul rezervărilor pentru sărbătorile de iarnă: 60% se vor orienta către staţiuni montane româneşti
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.966
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.966

2.458
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.458

41
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
41

106
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
106

57
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
57

127
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
127

86
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
86

428
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
428

39
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
39

135
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
135

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

34
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
34

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29















Comentează