Românca Simona Halep, fostă număr 1 mondial în tenisul feminin, suspendată din octombrie anul trecut după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanţă interzisă, a explicat într-un interviu acordat joi platformei Tennis Majors că a fost victima unei "contaminări a unuia dintre suplimentele sale alimentare", relatează AFP.
Mai mulţi experţi, mandataţi de jucătoarea în vârstă de 31 de ani, "au stabilit că aceste urme au fost rezultatul unei contaminări, o contaminare a unuia dintre suplimentele mele alimentare, ceea ce explică foarte slaba cantitate care a fost detectată în corpul meu", a declarat Halep, conform Agerpres.
Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, la 21 octombrie 2022, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la roxadustat, o substanţă interzisă clasificată ca eritropoietină (EPO) în regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).
Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP) de către Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA) şi riscă până la patru ani de suspendare.
Halep a fost testată pozitiv la US Open 2022, acolo unde românca a fost învinsă în primul tur de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.
"Nu am consumat niciodată, în mod conştient, cel mai mic produs interzis", a răspuns Halep la întrebarea dacă a luat roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi este utilizată în general în tratamentul anemiei legate de bolile de rinichi.
Halep este prima jucătoare de top depistată pozitiv la un control antidoping de la suspendarea răsunătoare a Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv la meldonium, rusoaica a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni.
"Nu m-am gândit niciodată că mă voi găsi implicată într-o asemenea poveste", a continuat, joi, Halep, care a afirmat că se simte "bine" pentru că ştie că sunt este ''curată".
Referitor la expertiza efectuată, românca a adăugat că Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a respins probele. Ea a cerut astfel să fie audiată de o ''instanţă independentă".
Dar mai multe audieri au fost amânate sau anulate de ITF. De asemenea, a fost respinsă o cerere de ridicare a suspendării provizorii.
Dacă o nouă audiere ar putea avea loc "pe 28 mai", Simona Halep şi-a exprimat nerăbdarea: "Nu cer tratament special. Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept?", a întrebat ea.
Pe perioada suspendării provizorii, românca nu poate participa la niciun turneu. Cu toate acestea, ea a spus că vrea în continuare să joace şi că se simte "la fel de puternică ca înainte, dacă nu mai puternică".
Simona Halep susține că a fost victima unei "contaminări a unuia dintre suplimentele sale alimentare"
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

13
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
13

24
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
24

14
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
14

34
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
34

55
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
55

131
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
131

124
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
124

16
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
16

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

22
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
22

29
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
29

22
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
22

40
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
40
















Comentează