USR solicită Primăriei oraşului Cisnădie, învecinat cu municipiul Sibiu, să amenajeze încă două secţii de vot pentru alegerile europarlamentare, după ce cetăţenii din Cartierul Arhitecţilor s-au plâns că nu au unde să voteze în zonă, a anunţat vineri, liderul partidului, deputatul Dan Barna.
"Solicităm Primăriei la începutul săptămânii viitoare, noi, USR, în calitate de partid politic şi eu, în calitate de deputat, o să solicit Primăriei din Cisnădie să stabilească două secţii de votare în Cartierul Arhitecţilor. Dacă răspunsul va fi pozitiv, perfect. Primăria are această posibilitate. (...) Dacă răspunsul va fi negativ şi trebuie iniţiativă cetăţenească, o să facem şi acel lucru. Oamenii de acolo ni s-au adresat şi ne-au spus că secţiile de vot sunt foarte îndepărtate de noi. Este o temă. Ne-o asumăm. Depunem şi vedem ce ne spune primăria, discutăm deschis cu primarul. Dacă decizia e pozitivă, e o chestiune rezolvată, banală. Eu aşa consider că ar trebui să se întâmple, pentru că nu e nimic complicat", a precizat Dan Barna, conform agerpres.ro.
Potrivit acestuia, USR este pregătit să strângă semnături pentru a convinge Primăria din oraşul Cisnădie ca să amenajeze două secţii de vot în Cartierul Arhitecţilor.
"Dacă vom întâmpina un refuz, puţin probabil, eu sunt optimist şi am încredere în administraţia din Primărie că va da curs unei solicitări de bun simţ de a da cetăţenilor posibilitatea să voteze, dacă va fi necesar să fie şi semnături ale cetăţenilor, USR va aloca resurse pentru a îndeplini şi această cerinţă", a explicat Dan Barna.
În Cartierul Arhitecţilor din oraşul Cisnădie locuiesc, potrivit datelor Evidenţei Populaţiei, 4.000 de sibieni, însă, în realitate, aici stau mai mulţi, dar care fie au trecut în actele de identitate domiciliul în Sibiu, fie în alte locuri.
"Noi ştim că aici este cea mai mare problemă, pentru că este cea mai mare concentrare de alegători într-un singur loc. Pe lângă faptul că nu au secţii de vot, le lipsesc şi alte lucruri pe care administraţia din Cisnădie nu le-au dat. Este cea mai mare problemă pe care o ştim şi pe care ne-au adus-o în vedere colegii din filiala din Cisnădie. (...) Conform legii, se pot face cereri pentru suplimentarea secţiilor de vot. (...) Sunt 4.000 de alegători înregistraţi cu domiciliul în Cartierul Arhitecţilor. Pe plângă ei mai sunt mulţi care locuiesc acolo, care nu şi-au actualizat datele din buletin. (...) Trebuie să se înfiinţeze secţii acolo" , a declarat liderul filialei judeţene a USR Sibiu, Adrian Echert.
Echert a adăugat că USR va propune şi două soluţii Primăriei Cisnădie pentru amenajarea celor două secţii de vot în Cartierul Arhitecţilor, unde nu există sedii de şcoli sau grădiniţe. Potrivit USR Sibiu, o soluţie ar fi amplasarea de containere temporare sau amenajarea secţiilor la parterul blocurilor date în folosinţă sau al celor care încă nu sunt finalizate.
Sibiu: USR cere Primăriei din Cisnădie amenajarea mai multor secţii de vot pentru alegerile europarlamentare
București
11°C
Articole Similare

2.835
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
2.835

1.709
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.709

1.743
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.743

3.009
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.009

3.259
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.259

1.017
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.017

1.430
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.430

98
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
98

686
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
686

2.364
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.364

1.095
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.095

1.592
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.592

2.094
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
2.094
















Comentează