Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi premierul nipon Shinzo Abe au inaugurat joi, în plină pandemie de coronavirus, un nou spital la Istanbul, pe care l-au numit un simbol al prieteniei trainice dintre cele două ţări, informează dpa potrivit Agerpres.
'Basaksehir Cam and Sakura City Hospital' a fost denumit astfel după pinii din Turcia şi după cireşii din Japonia, a declarat preşedintele Erdogan despre spitalul cu mai mult de 2.600 de paturi.
Premierul nipon Shinzo Abe, care a participat la eveniment prin legătură video, a spus că întreprinderea public-privată va favoriza activitatea economică în Turcia.
Erdogan, care nu purta masca de protecţie obligatorie, a subliniat că spitalul "va avea un rol esenţial" în lupta împotriva noului tip de coronavirus, denumindu-l de asemenea un pas care "simbolizează prietenia permanentă" turco-niponă.
Mai mult de 15.000 de pini şi de cireşi au fost plantaţi în jurul spitalului, a cărui capacitate zilnică este de 35.000 de pacienţi şi 500 de operaţii, a precizat Erdogan.
Turcia intenţionează să facă din acest spital un important centru al turismului medical şi datorită apropierii acestui spital de principalul aeroport internaţional din Istanbul, în condiţiile în care ţara încearcă să depăşească problemele economice cauzate de criza sanitară globală.
Ministerul Sănătăţii a primit deja directiva de a începe să primească pacienţi din 31 de ţări, inclusiv din Germania, Regatul Unit şi Rusia.
De la confirmarea primului caz de contaminare pe teritoriul său, la 11 martie, Turcia a raportat mai mult de 152.000 de persoane infectate şi 4.222 de decese cauzate de COVID-19.
La rândul său, Japonia a înregistrat mai mult de 17.000 de contaminări şi aproape 800 de morţi. Mai devreme în cursul zilei de joi, Abe a ridicat starea de urgenţă în trei prefecturi din vestul Japoniei.
Shinzo Abe și Recep Erdogan au inaugurat un spital menit să devină important centru al turismului medical
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

163
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
163

567
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
567

483
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
483

1.187
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.187

69
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
69

3.058
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.058

3.818
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.818

3.060
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.060

92
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
92

4.792
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.792

99
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
99

3.476
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.476

129
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
129

















Comentează