Islanda va ridica vineri toate restricţiile anti-COVID-19 menţinute încă, inclusiv limita de 200 de persoane pentru reuniunile în interior şi programul redus pentru baruri, a anunţat miercuri Ministerul islandez al Sănătăţii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Rezistenţa la scară largă a societăţii la COVID-19 reprezintă principala cale de ieşire din epidemie", a arătat ministerul într-un comunicat în care citează autorităţile din domeniul bolilor infecţioase.
"Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie ca un număr cât mai mare posibil de oameni să se infecteze cu virusul, vaccinurile nefiind suficiente, chiar dacă oferă o bună protecţie împotriva îmbolnăvirii grave", se adaugă în comunicat.
Vor fi ridicate şi toate restricţiile de la graniţe, precizează Ministerul Sănătăţii.
Totuşi, notează dpa, cei cu simptome sunt rugaţi să rămână acasă şi se recomandă în continuare purtarea măştii în apropierea persoanelor vulnerabile.
Islanda - stat insular nordic cu circa 368.000 de locuitori şi cea mai mică densitate a populaţiei din Europa - a înregistrat recent între 2.100 şi 2.800 de cazuri de infectare zilnice cu noul coronavirus, numărul total de infectări raportat de la debutul pandemiei, acum aproape doi ani, fiind de peste 115.000, cu 60 de decese atribuite COVID-19.
Şi Danemarca a anulat aproape toate restricţiile anticoronavirus la începutul lui februarie, urmată de Suedia şi Norvegia câteva zile mai târziu. Dintre alte ţări nordice, în Finlanda ultimele restricţii vor fi ridicate la 1 martie.
Sfârșitul PANDEMIEI - Țara care va ridica TOATE restricțiile
București
8°C
Articole Similare

1.193
VIDEO Președintele își cere scuze - Iranul schimbă brusc strategia de război și anunță că nu va mai ataca țările vecine
1.193

2.345
Explozie puternică în aeroportul din Dubai: avioanele se rotesc deasupra aeroportului / Fragmente căzute după o interceptare fulger
2.345

52
VIDEO Gardienii Revoluţiei susţin că au vizat „grupuri separatiste” din Kurdistanul irakian
52

2.687
Războiul se extinde? După Rusia, vine China. Teheranul va primi putere financiară și militară de la Beijing, dezvăluie serviciile secrete americane
2.687

61
Revoluția continuă - Un rapper este pe cale să devină noul prim-ministru al Nepalului
61

1.110
VIDEO Rusia reia atacurile brutale în Ucraina: 6 morți în ultima lovitură / Polonia a ridicat avioanele de apărare
1.110

3.641
VIDEO După ce Iranul a strâns șurubul, americanii îi reevaluează pe ruși: petrolul de la Moscova ar putea să fie exceptat de la sancțiuni
3.641

130
Se investighează dacă bombardamentul asupra unei școli de fete din Iran ar putea fi rezultatul unei lovituri americane. Sunt indicii în acest sens
130

8.680
Iranul intră într-o nouă eră: „triumviratul” care conduce țara / Au luat decizia care va înfuria SUA, Israelul și toți actorii regionali
8.680

2.528
Oamenii de știință au descoperit o forță secretă care ne construiește creierul: ce este proteina Piezo1
2.528

3.129
Irakul, sub asediul dronelor: atacuri puternice la aeroporturi și complexe petroliere
3.129

3.716
'Aceasta este epoca de aur a Americii': economia SUA pierde un număr uriaș de locuri de muncă și se confruntă cu multe probleme majore
3.716

5.581
Haos în Orientul Mijlociu: explozii în Dubai şi Manama. Autoritățile îi sfătuiesc pe oameni să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur
5.581

















Comentează