Duminică, premierul ungar Viktor Orban a suferit o înfrângere majoră în alegerile parlamentare, după 16 ani la putere. În ciuda tuturor acuzațiilor că ar fi un autoritar sau chiar un dictator, el și-a recunoscut rapid înfrângerea într-un discurs emoționat adresat susținătorilor săi.
Pe fondul pesimismului general din Uniunea Europeană, căderea politică a lui Orban este cu siguranță un motiv de sărbătoare. Dar este o victorie pirică pentru actualii lideri ai UE și pentru cauza centristă, liberal-democratică pe care pretind că o reprezintă. Cariera politică a lui Orban s-ar putea să fi ajuns la capăt, dar orbanismul este mai viu ca niciodată, spune Leonid Ragozin, într-o opinie pentru Aljazeera.
O victorie simbolică, dar o realitate politică neschimbată
UE trece prin cea mai gravă criză geopolitică din istoria sa. Conducerea sa ineptă și lipsită de viziune gândește în clișee învechite din secolul al XX-lea și se străduiește să-și depășească rivalii deschis iliberali în discursuri dure și șoviniste, mai ales când vine vorba de Rusia.
Dar, pe lângă faptul că nu și-au îndeplinit promisiunile de a sufoca economic regimul președintelui rus Vladimir Putin și de a-l învinge militar în Ucraina, se confruntă acum cu perspectiva reală a unei rupturi politice cu Statele Unite și a unei crize economice pe scară largă cauzate de decizia președintelui american Donald Trump de a intra în război cu Iranul.
Victoria unui partid maghiar aparent pro-Bruxelles, condus de Peter Magyar, a oferit o ocazie rară de bucurie pentru președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ea a scris pe X că Ungaria „a ales Europa” și că „se întoarce pe calea europeană”.
Încadrarea tuturor lucrurilor în termeni mesianici și civilizaționali care miros a supremație occidentală este stilul caracteristic al actualei Comisii a UE, chiar dacă acesta sfidează istoria. Ungaria nu a „ales Europa” – este o țară situată în inima Europei, care a contribuit la modelarea politicii europene timp de secole. Sub conducerea lui Orban, a făcut acest lucru în mod disproporționat față de dimensiunea și ponderea sa economică.
Peter Magyar: un nou lider cu vechi reflexe „Orbaniste”
Primul guvern al lui Orban a fost cel care a adus Ungaria în NATO în 1999 și care a condus cu succes negocierile privind aderarea Ungariei la UE. Deriva politică ulterioară a lui Orban către iliberalism, care l-a condus în cele din urmă să-i îmbrățișeze pe Trump, Putin și pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, poate părea radicală, dar se aliniază cu schimbarea generală a continentului către extrema dreaptă.
Președinția Comisiei Europene asumată de Von der Leyen reflectă aceeași schimbare, chiar mai grotesc decât în cazul lui Orban când vine vorba de militarism.
Este important de menționat aici că câștigătorul alegerilor de duminică, Peter Magyar, liderul partidului Tisza, este un fost aliat al lui Orban care afișează cam același set de valori politice (sau lipsa acestora), mai ales când vine vorba de problema imigrației și chiar de geopolitică.
La fel ca majoritatea maghiarilor, Magyar este un sceptic față de Ucraina, care nu dorește ca țara sa să ajute Kievul financiar sau militar, chiar dacă se așteaptă ca guvernul său să deblocheze împrumutul UE de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei, crucial pentru susținerea războiului cu Rusia în următorii doi ani.
Într-un interviu publicat în ajunul alegerilor, Magyar a declarat că „nimeni nu dorește un guvern pro-ucrainean în Ungaria” și că dependența Ungariei de gazul rusesc îl va obliga să se așeze la masa negocierilor cu Putin, chiar dacă cei doi nu vor deveni prieteni.
Noua axă a scepticismului european
Dacă noul guvern maghiar își ridică veto-ul asupra împrumutului, alte state membre ale UE – țări care anterior au salutat în tăcere torpilarea de către Orban a inițiativelor pro-Ucraina ale UE – ar putea interveni.
Chiar înainte de înfrângerea lui Orban, prim-ministrul belgian Bart De Wever a apărut ca un nou lider sceptic față de Ucraina în UE. El a reușit să zădărnicească planul Comisiei Europene de a accesa activele Rusiei, motiv pentru care UE a trebuit să vină cu împrumutul de 90 de miliarde de euro.
Există și alte forțe politice cu aceeași viziune, în special în estul UE. Slovacia este acum condusă de prim-ministrul Robert Fico, care s-a aliniat cu Orban în majoritatea problemelor, mai ales când a fost vorba de Ucraina. În Cehia, o coaliție sceptică față de Ucraina condusă de prim-ministrul Andrej Babis este acum la putere, dar încă nu și-a arătat colții pe scena europeană. În Polonia, președintele sceptic față de Ucraina, Karol Nawrocki, s-a ciocnit cu guvernul pro-ucrainean al prim-ministrului Donald Tusk.
Pericolul „Putinizării” sub paravanul apărării democrației
Între timp, o tendință îngrijorătoare se conturează în cadrul UE. Înaintea alegerilor din Ungaria, au fost divulgate înregistrări ale conversațiilor dintre ministrul de externe al lui Orban, Peter Szijjarto, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, probabil de către servicii de informații străine. Acest lucru a permis principalelor voci anti-Orban din Occident să-l acuze pe Szijjarto că este un agent rus.
În 2024, o altă țară din UE, România, a înregistrat, de asemenea, implicarea agențiilor de informații în alegerile sale. După ce un candidat de extremă dreapta, favorabil Rusiei, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din țară, Curtea Supremă a anulat votul, bazându-se în parte pe rapoarte ale serviciilor de informații privind „amestecul Rusiei”.
Cel mai mare pericol al încadrării tuturor problemelor politice exclusiv în contextul conflictului Europei cu Rusia, așa cum tinde să facă actuala Comisie Europeană, este că aceasta deschide calea către o capturare securocratică a statului în stil rusesc. Forțele politice care și-au investit viitorul în înfrângerea Rusiei în Ucraina pot crede sincer că jocul murdar din diverse țări membre și candidate la UE este justificat de amenințarea rusă. Rezultatul principal este însă că politica europeană începe să semene foarte mult cu Rusia lui Putin, în loc să promoveze cu adevărat valorile liberale pe care UE pretinde că le susține.
Înfrângerea unui sceptic atât de important față de Ucraina precum Orban nu schimbă ecuația. Iluziile și falsurile curentului dominant european vor continua, în mod natural, să alimenteze forțe politice care vor părea vocea rațiunii prin simpla lor expunere. Acesta a fost secretul succesului de 16 ani al lui Orban.
Comentează