Fotbalistul Sergiu Buş, transferat în urmă cu două săptămâni la CFR Cluj, a declarat, joi, că există presiune la gruparea campioană, dar a precizat că a acumulat experienţă şi poate ajuta echipa să îşi îndeplinească obiectivele, conform agerpres.
"Am revenit acasă. Am un sentiment aparte acum că m-am întors. Am plecat de aici singur, iar acum m-am întors cu o familie, aşa că sunt bucuros. Este presiune la CFR Cluj, întotdeauna a fost. Dar eu cred că am o anumită experienţă şi pot să ajut CFR-ul, pentru că am crescut aici. Într-adevăr, aşteptările sunt mari, dar mă bucur că sunt aşa deoarece vreau să fiu cât mai resposabil şi chiar vreau să îi fac fericiţi pe fani. Pe majoritatea cred că îi cunosc, mai ales pe cei din galerie", a afirmat Buş într-un interviu publicat pe contul oficial de YouTube al clubului CFR Cluj.
"Încă de când eram la grupele de copii simţeam că la CFR este o emulaţie, o energie bună şi uite că în timp s-a scris istorie aici. În ultimii ani s-au câştigat patru campionate, au fost participări în Liga Campionilor, în Europa League, şi sper eu să mai urmeze. Îmi doresc să ajut echipa. Într-adevăr, atacanţii au jucat foarte bine în prima parte a campionatului, au înscris goluri şi e foarte bine că au ajutat echipa. Eu îmi voi vedea însă de pregătire şi de treaba mea. Antrenorul va decide cine să joace, iar noi îi vom respecta decizia", a adăugat atacantul.
După ce a ultimul an l-a petrecut în campionatul Coreei de Sud, la Seongnam FC, Sergiu Buş susţine că este la potenţial maxim din punct de vedere fizic.
"Eu chiar mă consider la un nivel foarte bun din punct de vedere fizic pentru că antrenamentele în Coreea erau extrem de grele. În fiecare zi mă luăm de cap şi nu-mi venea să cred cât de mult putem să alergăm fără minge. Dar acest tip de pregătire a fost unul bun pentru mine pentru că nu jucam. Iar la fotbal se întâmplă dacă nu joci să îţi ieşi din ritm, să te îngraşi sau să ai probleme musculare. Doar eu m-am antrenat foarte bine în ultimul an, nu am avut nici vacanţă, doar vreo patru zile, aşa că sunt foarte bine pregătit fizic. Acum depinde de mine să mă menţin şi cred că o pot face pentru că sunt profesionist", a menţionat fotbalistul.
Clubul CFR Cluj a anunţat, la 13 decembrie, transferul lui Sergiu Buş (29 de ani), atacantul revenind la gruparea ardeleană după o pauză de opt ani.
Buş, care ultima oară a jucat în România la FCSB, a semnat un contract valabil două sezoane şi jumătate cu deţinătoarea titlului.
Atacantul care va îmbrăca tricoul formaţiei CFR pentru a patra oară, a mai evoluat de-a lungul carierei sale la formaţiile Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureş, Corona Braşov, ŢSKA Sofia, Sheffield Wednesday, Salernitana, Astra Giurgiu, Levski Sofia, Gaz Metan Mediaş, FCSB şi Seongnam FC.
Sergiu Buş, după transferul la CFR Cluj: Am revenit acasă. Am un sentiment aparte acum că m-am întors
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

39
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
39

62
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
62

30
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
30

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

77
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
77

119
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
119

40
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
40

61
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
61

90
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
90

270
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
270

152
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
152

22
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
22

14
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
14
















Comentează