Jucătoarea americană de tenis Serena Williams s-a calificat în semifinalele probei de dublu a turneului WTA de la Eastbourne (Anglia), dotat cu premii totale în valoare de 757.900 de dolari, în care face pereche cu tunisianca Ons Jabeur, potrivit Agerpres.
Williams şi Jabeur s-au impus miercuri în două seturi, 6-2, 6-4, în faţa cuplului compus din japoneza Shuko Aoyama şi taiwaneza Chan Hao-Ching.
La o zi de la revenirea sa în competiţie după o pauză de un an, cea mai mică dintre surorile Williams, în vârstă de 40 de ani, pare deja să-şi îmbunătăţească jocul, mai ales în ceea ce priveşte reflexele la fileu şi la serviciu.
Înţelegerea cu partenera sa, cu care nu mai jucase niciodată înainte de acest turneu, a fost de asemenea mai bună, în ciuda numeroaselor erori neforţate de ambele părţi.
"Am jucat mult mai bine împreună astăzi, deşi a fost bine şi ieri (marţi). Dar Ons m-a susţinut cu adevărat astăzi. M-am uitat la ea şi mi-am spus 'wow, e excepţională'. Nici nu ştiam că suntem deja în semifinale, merge super repede, dar este excelent'', a comentat Williams după meci.
În penultimul act al probei de dublu de la Eastbourne, Serena Williams şi Ons Jabeur le vor înfrunta pe poloneza Magda Linette şi pe sârboaica Aleksandra Krunic.
Serena Williams, calificată în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne (WTA)
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

19
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
19

2.335
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.335

150
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
150

24
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
24

72
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
72

1.191
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.191

29
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
29

19
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
19

29
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
29

183
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
183

43
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
43

20
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
20

186
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
186

















Comentează