Serbia a introdus starea de urgenţă pentru a opri extinderea coronavirusului, a declarat duminică preşedintele Aleksandar Vucic, citat de Reuters preluat de agerpres.
După ce s-a întâlnit cu înalte oficialităţi din guvern şi din domeniul sanitar, Vucic a afirmat că acţionează în conformitate cu prevederile legale care îi permit să declare starea de urgenţă în absenţa parlamentului, care a fost dizolvat în perspectiva alegerilor generale din 26 aprilie.
"Chiar din acest moment avem stare de urgenţă", a spus Vucic într-un discurs televizat, adăugând că guvernul va formula în curând "cele mai severe măsuri".
Şeful statului sârb a apreciat că "lupta împotriva unui adversar invizibil" va viza protejarea persoanelor în vârstă, care sunt categoria cea mai vulnerabilă în faţa pandemiei de coronavirus.
Până în prezent, autorităţile sanitare din Serbia au raportat 46 de cazuri confirmate de coronavirus şi au testat 283 de oameni. În această ţară din Balcani nu s-au înregistrat decese, dar un pacient se află în stare gravă.
Serbia a introdus starea de urgenţă pentru a combate pandemia de coronavirus
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

507
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
507

1.705
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.705

658
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
658

96
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
96

572
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
572

2.279
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
2.279

78
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
78

1.062
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.062

647
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
647

1.802
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.802

32
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
32

671
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
671

530
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
530

















Comentează