Gina Haspel va fi noua directoare a CIA; Senatul SUA a confirmat joi numirea ei de către preşedintele Donald Trump, informează Reuters.
Cu 51 de voturi pentru şi 45 împotrivă, Senatul a pus capăt unei bătălii politice legate de numirea primei femei la conducerea Central Intelligence Agency, agenţia americană de informaţii externe.
Haspel conducea deja CIA ca director interimar, după ce predecesorul ei, Mike Pompeo, a fost desemnat ca secretar de stat. Numirea ei a fost controversată din cauza legăturilor ei cu metodele dure de interogatoriu practicate de agenţie, considerate de contestatari drept tortură. Printre altele, după atentatele din 11 septembrie 2001, suspecţii de terorism au fost supuşi simulării înecului, cunoscute sub numele de "waterboarding".
Gina Haspel are o experienţă îndelungată de ofiţer sub acoperire, după 33 de ani de carieră în cadrul CIA. În 2002, ea a condus operaţiunile din Thailanda ale agenţiei, în cadrul cărora mai mulţi deţinuţi au fost interogaţi într-o închisoare secretă. După trei ani, ea a ordonat distrugerea înregistrărilor video a interogatoriilor respective.
Printre cei care s-au opus numirii lui Haspel se numără senatorul republican John McCain, fost candidat la preşedinţia Statelor Unite, care în prezent suferă de cancer şi a absentat de la lucrările de anul acesta ale Senatului. Ca fost prizonier de război în Vietnam, el a fost torturat, iar pe baza acestei experienţe, a considerat că numirea noii directoare va transmite un mesaj greşit şi că SUA ar trebui să se apere folosind doar metode "la fel de corecte şi de juste precum valorile la nivelul cărora dorim să ne ridicăm şi pe care dorim să le promovăm în lume".
Haspel a fost însă susţinută de senatorul democrat cu rangul cel mai înalt în comisia pentru informaţii, Mark Warner, care s-a situat astfel de partea administraţiei republicane conduse de preşedintele Donald Trump. Warner s-a declarat convins că directoarea va discuta deschis cu preşedintele dacă acesta îi ordonă să comită acte ilegale sau imorale, cum ar fi revenirea la tortură.
Senatul SUA confirmă numirea, Gina Haspel va fi noua directoare a CIA
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

739
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
739

717
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
717

1.120
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.120

1.842
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.842

1.346
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.346

1.428
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.428

51
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
51

2.589
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.589

4.516
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.516

1.619
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.619

3.365
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.365

2.701
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.701

1.473
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.473
















Comentează