Senatul american a aprobat, joi, o derogare ce îi va permite generalului de marină în rezervă James Mattis să preia postul de secretar al Apărării, exceptându-l pe acesta de la aplicarea unei legi privind controlul civil asupra armatei care îi interzicea să ocupe o astfel de funcţie timp de şapte ani de la terminarea serviciului militar, transmite DPA preluat de agerpres.
Mattis s-a retras din armată în anul 2013.
Senatul a votat cu 81-17 în favoarea scutirii, care trebuie aprobată de asemenea şi de plenul Camerei Reprezentanţilor şi promulgată de preşedinte.
Senatul american aprobă o derogare ce îi va permite lui James Mattis să preia portofoliul Apărării
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

962
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
962

833
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
833

1.256
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.256

1.996
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.996

1.399
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.399

1.467
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.467

52
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
52

2.655
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.655

4.622
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.622

1.662
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.662

3.425
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.425

2.734
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.734

1.477
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.477
















Comentează