Senatorii au adoptat, luni, propunerea legislativă care vizează protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.
Proiectul, iniţiat de parlamentari de la USR şi PSD, a fost adoptat cu 99 de voturi "pentru", 9 "abţineri" şi niciun vot împotrivă.
Demersul legislativ vizează reformularea unor definiţii şi introducerea unora noi, precum şi obligativitatea încheierii unor protocoale între asociaţiile deţinătorilor de detectoare de metale şi o instituţie publică cu profil muzeal.
Potrivit expunerii de motive, se propun reformulări ale definiţiilor existente şi noi definiţii referitoare la cadrul descoperirilor întâmplătoare şi modalitatea de gestionare a unor asemenea descoperiri de către autorităţile cu competenţe în domeniu.
De asemenea, sunt formulate precizări privind descoperirea neintenţionată de bunuri de patrimoniu arheologic în timpul cercetărilor arheologice şi faptul că o căutare intenţionată de bunuri culturale nu poate reprezenta o descoperire arheologică.
Totodată, se introduce o prevedere privind asociaţii ale deţinătorilor de detectoare de metale, care trebuie să încheie protocoale cu o instituţie public cu profil muzeal, de cercetare sau de învăţământ superior şi să acţioneze sub coordonarea din teren din partea respectivei instituţii prin arheologi.
"Propunem simplificarea de tipuri de zone arheologice pentru claritatea legii din perspectiva obligaţiilor pe care le au proprietarii şi orice investitor într-o astfel de zonă, din perspectiva tipului de cercetare arheologică necesară pentru obţinerea avizului Ministerului Culturii", se arată în proiect.
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu completările şi modificările ulterioare şi a Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu completările şi modificările ulterioare face parte din categoria legilor organice.
Senatul a DECIS: lege pentru a protejarea siturilor arheologice
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

93
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
93

960
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
960

295
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
295

1.214
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.214

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.123
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.123

4.203
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.203

5.636
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.636

1.920
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.920

3.781
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.781

2.459
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.459

2.525
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.525

3.188
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.188















Comentează