Senatorul republican de Carolina de Sud, Lindsey Graham, a anunţat crearea unui comitet care să evalueze oportunitatea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din Statele Unite în anul 2016, relatează agenţia EFE.
Acest comitet va avea ca sarcină efectuarea unei analize pentru a vedea 'dacă un tip ca mine poate urma un drum dincolo de Carolina de Sud', a spus el duminică la emisiunea televizată 'Meet the Press'. Lindsey Graham este unul dintre principalii congresmeni din cadrul Partidului Republican specializaţi în politică externă şi reprezintă statul Carolina de Sud în legislativul american începând din anul 1995.
El este ultimul reprezentant al republicanilor care şi-a exprimat intenţia de a se înscrie în cursa prezidenţială, pentru care deocamdată s-a arătat mai hotărât fostul guvernator al statului Florida, Jeb Bush.
După două mandate prezidenţiale petrecute în opoziţie şi încurajaţi de succesul de la legislative, republicanii sunt nerăbdători să preia din nou Casa Albă odată cu terminarea celui de-al doilea mandat al lui Barack Obama. În consecinţă, ei au pornit o intensă campanie internă pentru a găsi politicianul cu şansele cele mai mari să o învingă pe Hillary Clinton, considerată cel mai probabil viitoarea candidată a democraţilor la preşedinţie.
Chiar si fostul candidat republican din anul 2012, Mitt Romney, s-a arătat dispus să mai încerce odată. Alţi aspiranţi ce ar putea obţine sprijinul politic şi economic necesar unui asemenea demers sunt guvernatorul statului New Jersey, Chris Christie, sau senatorul Rand Paul.AGERPRES
Senatorul republican Lindsey Graham ia în calcul intrarea în cursa pentru preşedinţia SUA
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

603
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
603

650
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
650

1.025
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.025

1.732
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.732

1.293
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.293

1.394
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.394

50
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
50

2.555
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.555

4.445
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.445

1.592
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.592

3.335
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.335

2.681
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.681

1.471
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.471
















Comentează