Amânarea reformei ar însemna costuri mai mari în viitor fie prin taxe crescute, fie prin reducerea investițiilor esențiale, transmite senatorul PNL, Lucian Rusu.
„Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave mâine și pentru a construi un stat mai echilibrat.
Alegerea responsabilă este să corectăm acum dezechilibrele, nu să le transferăm generațiilor următoare.
România se confruntă cu presiuni bugetare reale: un deficit ridicat, o datorie publică în creștere și nevoia constantă de a susține investițiile. Amânarea reformei ar însemna costuri mai mari în viitor fie prin taxe crescute, fie prin reducerea investițiilor esențiale.
Sunt de înțeles nemulțumirile și temerile celor care lucrează în administrație și care își fac datoria cu profesionalism și responsabilitate. Însă reforma vizează suprapunerile și dezechilibrele acumulate în timp. Nu este o măsură împotriva acestor oameni, ci o corecție necesară pentru ca statul să rămână funcțional și echilibrat financiar”, a transmis Lucian Rusu.
Context
Premierul Ilie Bolojan spune că, miercuri, Ordonanța privind reforma în administrație a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare.
Bolojan a scris pe Facebook faptul că înainte de a pleca la Bruxelles a semnat cele două ordonanțe adoptate în ședința de Guvern de marți seară: reforma administrației publice și cea privind relansarea economică.
Prin ordonanța privind reforma administrației publice, Bolojan promite că va fi redusă risipa în administrație; administrația va fi mai eficientă și că se mută deciziile mai aproape de oameni.
Prin ordonanța privind relansarea economică, Bolojan promite că va crește producția internă, se vor susține exportul și investițiile strategice și va fi relansată creșterea economică.
O administrație mai eficientă – asta este promisiunea premierului Ilie Bolojan, după adoptatea reformei administrative. Autoritățile locale vor decide asupra jocurilor de noroc și va avea loc un audit de personal în administrație.





























Comentează