Senatorul democrat de Alabama Doug Jones a invitat un jurnalist să demisioneze după publicarea unui editorial "dezgustător, rasist şi plin de ură" în care a făcut apel la revenirea Ku Klux Klan pe scena politică, relatează marţi dpa preluată de Agerpres.
"Am văzut ce se întâmplă dacă nu reacţionăm când sunt publicate opinii rasiste şi pline de ură, mai ales venite de la oameni cu influenţă. Cuvintele contează. Faptele contează. Demisia, acum!", a transmis senatorul luni pe Twitter.
Săptămâna trecută, Goodloe Sutton, editorialist cu vechime al publicaţiei Democrat-Reporter, a scris un articol în care a îndemnat "Ku Klux Klan să revină pe val". "Se pare că ar fi nevoie de Klan să măture prin cartiere", a scris Sutton.
Articolul a devenit viral după ce a fost postat online de un reporter de la ziarul Universităţii Auburn din Alabama, pentru ca ulterior Sutton nu doar să-şi apere punctul de vedere, ci chiar să meargă mai departe.
"Dacă am putea face ca Ku Klux Klan să ajungă până sus şi să facă curăţenie în (Washington) D.C., ar fi mult mai bine pentru toţi", a declarat Sutton pentru Montgomery Advertiser. "Am scoate frânghiile, le-am agăţa de cea mai înaltă creangă şi i-am spânzura pe toţi", a adăugat el.
"Vorbim de comunişti-socialişti, nu de americanii adevăraţi. Ştiţi ce înseamnă socialismul şi comunismul?", a mai spus editorialistul.
Publicaţia la care lucrează, The Democrat-Reporter, apare la Linden, un orăşel la limita dintre statele Alabama şi Mississippi unde trăiesc, potrivit recensământului din 2010, doar vreo 2000 de oameni, aproximativ jumătate dintre ei fiind afro-americani.
Sutton a mai susţinut, în mod fals, că organizaţia Ku Klux Klan a ucis "doar câţiva" şi că "nu era violentă decât atunci când era nevoie", notează dpa, menţionând că, potrivit institutului Tuskegee, între 1881 şi 1968 susţinătorii ei au linşat 4743 de oameni, aproape trei sferturi dintre aceştia fiind afro-americani.
Senatorul democrat de Alabama, Doug Jones, a invitat un jurnalist să demisioneze după ce a îndemnat Ku Klux Klan să revină pe val
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

645
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
645

1.050
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
1.050

33
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
33

1.869
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
1.869

47
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
47

51
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
51

2.560
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.560

69
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
69

70
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
70

1.535
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.535

4.511
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.511

353
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
353

112
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
112
















Comentează