Selecţionerul galez Robert Page a afirmat, la finalul meciului pierdut cu Danemarca (0-4), din optimile de finală ale EURO 2020, că echipa sa "nu merita să părăsească competiţia la un asemenea scor", adăugând în acelaşi timp că este mândru de jucătorii săi, informează AFP, citat de agerpres.
"Eu nu cred că jucătorii meritau să părăsească competiţia la un astfel de scor. Am început foarte bine, am avut ocazii şi la prima lor acţiune, danezii au marcat...Al doilea gol a pus capăt suspansului, păcat. Însă băieţii au fost excelenţi la acest Euro, au ajuns până aici şi este super, sunt foarte mândru de asta", a precizat selecţionerul.
"Avem un super grup de la care vom putea obţine mai mult atunci când va înmagazina această experienţă de la Euro. Tinerii noştri jucători vor învăţa mult de pe urma acestei competiţii. Să te califici la Euro este o performanţă, iar să atingi optimile de finală este o superbă performanţă", a mai spus acesta.
"Îi urez Danemarcei mult noroc în continuare. Danemarca m-a impresionat în meciul cu Belgia, una din favoritele competiţiei. Are o mare putere fizică şi o mare capacitate de adaptare", a conchis Page.
Danemarca este prima echipă calificată în sferturile de finală ale EURO 2020 la fotbal, după ce a învins selecţionata Ţării Galilor cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Johan Cruijff ArenA din Amsterdam.
Danezii au obţinut o victorie răsunătoare, prin golurile marcate de Kasper Dolberg (27, 48), Joakim Maehle (89), Martin Braithwaite (90+6).
În sferturi, pe 3 iulie, Danemarca va întâlni câştigătoarea dintre Olanda şi Cehia, la Baku.
Selecţionerul galez Robert Page: Nu cred că jucătorii meritau să părăsească competiţia la un astfel de scor
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

82
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
82

34
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
34

34
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
34

64
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
64

37
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
37

62
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
62

63
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
63

25
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
25

3.117
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.117

174
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
174

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

89
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
89

1.202
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.202

















Comentează