Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, adept al defensivei şi al controlului permanent, a mizat la EURO 2020 pe atacanţii săi şi pe o "libertate" neobişnuită pentru "les Bleus", eliminaţi încă din optimi de finală de Elveţia, la Bucureşti, scrie AFP.
Tehnicianul obsedat de victorie, sub contract până în 2022, nu este ameninţat de demitere, deşi imaginea sa este şifonată.
Cu reputaţia unui antrenor prea defensiv, acuzat uneori că este conservator, Deschamps a lăsat la vestiar mai multe din principiile sale la acest EURO.
În primul rând, el a ales să construiască echipa în rândul trio-ului ofensiv Griezmann-Mbappe-Benzema, de neclintit în ochii săi, deşi succesele sale de până acum au fost clădite pe apărare. Alegerea tactică la startul meciului cu Elveţia "a fost făcută pentru a plasa trio-ul ofensiv în cele mai bune condiţii", a recunoscut el.
Selecţionerul a fost prins în capcana observată de căpitanul Hugo Lloris înaintea turneului final. Cu atâta "talent în atac", a subliniat portarul, "va fi nevoie de un echilibru" între toate liniile.
Rechemându-l la naţională pe Karim Benzema, cel mai bun atacant francez la acest turneu (patru goluri), Deschamps a stabilit o linie de atac puţin supusă concurenţei, în ciuda unor rezerve de lux. Ousmane Dembele şi Olivier Giroud, care au marcat în meciurile de pregătire, nu au jucat aproape deloc. Mobilul Kingsley Coman nu a sperat niciodată să poată destabiliza o ierarhie prea rigidă.
La această competiţie, Deschamps a vrut să-şi responsabilizeze la maxim jucătorii, lăsându-le o mare libertate tactică celor trei atacanţi, ce au avut permisiunea să schimbe neîncetat între ei poziţiile, şi mijlocaşilor.
Mai mulţi ziarişti au speculat că jucătorii ar fi ales sistemul tactic cu trei fundaşi centrali înaintea meciului din optimi, opţiune ce s-a dovedit catastrofală. S-a pus întrebarea dacă Deschamps a pierdut controlul asupra vestiarului. "Nu vă faceţi griji, eu sunt cel care ia deciziile", a spus el înaintea meciului.
Unele semnale acreditează însă teza "republicii jucătorilor", cum a fost discuţia aprinsă de luni dintre selecţioner şi Coman, care nu voia să fie înlocuit în prelungiri în ciuda accidentării, sau încercările repetate de a-l calma pe Pogba în acelaşi moment.
Tehnicianul de 52 de ani are contract până la Cupa Mondială prevăzută până la sfârşitul lui 2022 în Qatar, unde "les Bleus" îşi vor apăra titlul. Deschamps a părut să excludă plecarea anticipată de la naţională. Când beIN Sports i-a dat întâlnire pentru meciurile din septembrie din preliminariile CM, el a răspuns: "Da, aşa este prevăzut."
Eşecul de la Bucureşti este cel mai serios accident din cariera de antrenor a lui Deschamps, marcată de succese incontestabile la Monaco, la Juventus Torino, la Marseille sau la naţională.
Pe banca Franţei, trendul a fost ascendent de la primul său turneu, Mondialul 2014, încheiat în sferturi în faţa Germaniei, viitoarea campioană. După finala pierdută de la EURO 2016, a urmat doi ani mai târziu câştigarea Cupei Mondiale. Aterizarea este brutală, iar Deschamps va trebui să-şi revină.
Noel Le Graet, preşedintele Federaţiei franceze (FFF), a declarat marţi că intenţionează să se întâlnească săptămâna viitoare cu Deschamps pentru a discuta despre viitorul acestuia pe banca tehnică a naţionalei.
Conform presei sportive franceze, este posibil ca Zinedine Zidane să-l înlocuiască pe Deschamps.
Franţa a fost eliminată de Elveţia, cu 5-4, la loviturile de departajare, luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în optimile de finală ale EURO 2020, într-un meci în care scorul a fost 3-3 (1-0) după prelungiri.
Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps este criticat după ieșirea prematură a campioanei mondiale de la EURO 2020
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
1

15
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
15

2.707
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.707

5
Atletico Madrid – Getafe 1-0
5

10
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
10

11
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
11

12
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
12

55
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
55

33
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
33

22
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
22

14
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
14

104
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
104

69
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
69
















Comentează