Preşedintele Eurogrup Jeroen Dijsselbloem şi-a exprimat joi speranţa că demisia premierului elen Alexis Tsipras şi alegerile anticipate ce vor urma în Grecia nu vor întârzia sau submina acordul pe care Atena l-a negociat cu creditorii săi.
"Este crucial ca Grecia să-şi menţină angajamentele faţă de zona euro", a precizat Dijsselbloem într-o declaraţie transmisă agenţiei Reuters prin e-mail.
"Reamintesc de sprijinul larg din Parlamentul grec pentru noul program şi pentru pachetul de reforme şi sper că alegerile vor duce la un sprijin şi mai mare în noul Parlament grec", a adăugat liderul Eurogrup.
Premierul grec Alexis Tsipras a anunţat joi seară că îşi dă demisia de la conducerea guvernului şi a cerut organizarea de alegeri anticipate.
"Mandatul pe care l-am primit la 25 ianuarie şi-a atins limitele. Acum, poporul trebuie să se pronunţe. Voi, prin votul vostru, veţi decide dacă v-am reprezentat curajos în faţa creditorilor, dacă acest acord (cu creditorii) este de ajuns", a spus Tsipras într-un mesaj televizat.
"Suntem obligaţi să respectăm acordul, dar ne vom lupta să atenuăm consecinţele adverse", a adăugat el, subliniind că nu a obţinut acordul pe care şi l-a dorit, dar că acesta este cel mai bun în condiţiile date.AGERPRES
Şeful Eurogrup speră că alegerile anticipate din Grecia nu vor întârzia aplicarea reformelor
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

725
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
725

1.140
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.140

91
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
91

2.957
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.957

3.284
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.284

45
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
45

129
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
129

156
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
156

16.807
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
16.807

139
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
139

8.388
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.388

214
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
214

7.123
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.123















Comentează