''Ceea ce poate fi extinsă fără probleme este data de 1 ianuarie 2020 când se încheie perioada de tranziţie. Dacă se adaugă un an la aceasta, Europa nu va avea de suferit, sper că nici Marea Britanie'', a spus Asselborn în interviul menţionat.
Publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung a relatat marţi seară că executivul UE a propus ca perioada de tranziţie să fie prelungită dincolo de finalul anului 2020.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să se evite o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană.
Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.
Liderii statelor UE speră ca la Consiliul European de miercuri şi joi să convină asupra unui acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.
Şeful diplomaţiei luxemburgheze, Jean Asselborn, dă asigurări: 'Prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit nu ar afecta Europa'
Prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit nu ar afecta Europa dacă Marii Britanii i s-ar permite să rămână în uniunea vamală şi piaţa internă ale Uniunii Europene şi după tranziţia deja convenită, a declarat ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn, într-un interviu acordat miercuri postului public de radio german Deutschlandfunk, transmite Reuters, informează News.ro.
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

661
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
661

2.964
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
2.964

7.439
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
7.439

4.196
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.196

3.898
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
3.898

1.663
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.663

11.417
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.417

3.983
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.983

5.166
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.166

4.554
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.554

4.398
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.398

5.202
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.202

3.118
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.118

















Comentează